Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciucă și Ciolacu, discuții despre rectificarea bugetară

Ciucă și Ciolacu, discuții despre rectificarea bugetară

de Redacția Jurnalul    |   

Fostul și actualul premier, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, s-au întâlnit, vineri, alături de vicepremierul Marian Neacșu și miniștrii Finanțelor și Fondurilor Europene, pentru a discuta măsuri care vizează consolidarea fiscal-bugetară de anul acesta și despre rectificarea bugetară.

Nicolae Ciucă, fostul premier al Româniie, spune, vineri, pe Facebook, că în această perioadă plină de provocări pe plan internațional, creșterea gradului de reziliență a României în fața oricăror dificultăți este prioritate zero.

El spune că a avut vineri o întâlnire cu prim-ministrul Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu și ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, iar împreunp au pus la punct un plan de măsuri care vizează consolidarea fiscal-bugetară pentru anul în curs, prin folosirea eficientă a instrumentului deductibilităților fiscale.

„Pentru că ne apropiem de finalul primului semestru, am discutat despre rectificarea bugetară care va avea loc după mijlocul anului; mai exact, despre modul în care aceasta va fi realizată. Alte subiecte specifice abordate au fost valorificarea eficientă a resurselor patrimoniului statului, revizuirea sistemului de concesionări și modalități prin care noul guvern poate asigura predictibilitatea atât de necesară mediului de afaceri”, spune fostul premier.

(sursa: Mediafax)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri