Jurnalul.ro Ştiri Locale Clipe de groază pentru o femeie jefuită în plină stradă

Clipe de groază pentru o femeie jefuită în plină stradă

Momente de groază pentru o femeie din Timișoara. Aceasta a fost victima unei tâlhării, în plină stradă. În noaptea de 7 spre 8 mai, în jurul orei 1, femeia se afla pe strada Ion Vidu, în zona Complexului Stundețesc. La un moment dat, a fost atacată de doi indivizi, de 15 și respectiv 18 ani.

Aceștia au lovit-o și au reușit să îi fure poșeta după care s-au făcut nevăzuți. Disperată, femeia a sunat la 112. 

Polițiștii au deschis o anchetă și au pornit imediat în căutarea celor doi tâlhari. Aceștia au fost identificați și prinși în scurt timp, iar prejudiciul a recuperat în totalitate și predat victimei.

 În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, față de tânărul de 18 ani fiind dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.
 

Sursa: pressalert.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri