Jurnalul.ro Ştiri Politică Clotilde Armand a patentat cu succes o formulă de optimizare fiscală

Clotilde Armand a patentat cu succes o formulă de optimizare fiscală

de Razvan Popa    |   

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, este autoarea unei noi stratageme financiare. Cu iz! Timp de câţiva ani, edilul s-a plătit cu sume exorbitante. Sub menţiunea că şi-a prestat ei înseşi servicii de management, sute de mii de lei au fost încasaţi de Clotilde Armand de la Armand Clotilde Marie Brigitte Persoană Fizică Autorizată.

 

Metoda este şi mai interesantă dacă se urmăreşte în timp: din 2013 şi până în prezent, actualul primar al Sectorului 1 a înfiinţat, periodic, diferite entități economice sub forma P.F.A (Persoană Fizică Autorizată). Pe care le-a radiat după încasarea unor fonduri. Înfiinţarea şi radierea repetată de entități P.F.A este o tehnică - spun experţii din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală - folosită în cazul în care s-ar dori evitarea plăţii TVA.

Faptul că edilul se plăteşte singură arată că există intenţia de a se proteja sursa primară a fondurilor încasate. În plus, și serviciile pentru care PFA Armand Clotilde Marie Brigitte i-a plătit lui Clotilde Armand sume importante atrag atenția: „servicii de management”. Sub acest contract-cupolă, persoana fizică autorizată beneficiază de taxe de impozitare mai mici.

 

Neconcordanțe între documentele oficiale ale edilului

Optimizarea fiscală a lui  Armand a început în 2013. Atunci când a creat P.F.A  Armand Moroianu Clotilde Marie Brigitte. În același timp, actualul edil făcea parte din conducerea concernului Egis – societate implicată în scandalul Bechtel. P.F.A-ul, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), își avea sediul pe strada Atena din Capitală, iar activitatea s-a derulat până la jumătatea anului 2015.

 

În 2016 apare prima neclaritate: în toate declarațiile de avere completate de Armand – aflată atunci în cursa electorală pentru Primăria Sectorului 1 – nu se menționează niciun fel de entitate P.F.A. La fel, nu există vreo informație de acest gen nici în declarațiile de interese. La capitolul venituri independente apar, în actele de prezentare a averii, sume importante primite din partea Egis Bulgaria. Doar că, la Ministerul Finanțelor, misterul se amplifică: spre deosebire de înregistrările ONRC,  Armand Moroianu Clotilde Marie Brigitte PFA  mai apare cu un alt cod unic de identificare, dar... radiată în 2014! Cu un an mai devreme decât în scriptele Registrului Comerțului. Potrivit informațiilor din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală noul cod poate fi acordat de către Ministerul Finanțelor la plata unor taxe. Astfel, actualul edil ar fi omis să facă această precizare în declarațiile de avere.

 

Interesant, însă, potrivit C.V-ului său – de pe pagina oficială a Primăriei sectorului 1 - în perioada 2013-2017, Clotilde  Armand susține că a ocupat funcția de Director General al filialelor Egis, inclusiv cea din Bulgaria. În aceste condiții, misterul este și mai adânc, fiindcă propriile sale documentele se contrazic. Contribuțiile pentru poziția de Director General (așa cum scrie în C.V-ul său) sunt echivalente cu cele plătite pentru un angajat. Contribuțiile plătite pentru veniturile obținute prin PFA din „management” (așa se mentionează în declarația de avere, dar și în obiectul de activitate de la ONRC) sunt considerabil mai mici!

 

Strategia se repetă la indigo pe bani mulți

 Anul 2016 a fost pentru Clotilde Armand unul fără PFA. În listele de agenți economici de la Ministerul Finanțelor apare simplu și curios:  Armand Moroianu Clotilde Marie Brigitte. Cu sediul schimbat – de pe strada Atena, pe Bulevardul Elisabeta. Fără a fi P.F.A sau S.R.L. În declarația de avere primește, în continuare, sute de mii de lei pe an ca director al Egis România și pentru servicii de management în folosul Egis Bulgaria. C.V –ul, însă, nu se modifică: rămâne în funcția de director și pentru România, și pentru Bulgaria.

 

În 2017, însă, se schimbă situația: la Registrul Comerțului este înregistrat PFA-ul Armand Clotilde Marie Brigitte. Cu activitate până în februarie, anul trecut, noua entitate a actualului edil apare în declarația de avere ca fiind cea de la care Clotilde Armand încasează sume pentru „management”.  În declarația completată pentru anul fiscal 2017  suma înscrisă ca fiind încasată de edil de la P.F.A  este de 281.446 lei. Potrivit acelorași documente, în 2018, Armand a încasat de la P.F.A suma de 602.374 lei, iar în 2019 – 429.733 lei.  

 

La aceste sume, diferențele între cotizațiile către stat sunt enorme. Astfel: la venitul net încasat de 281.446 de lei, plățile către buget în calitate de angajat s-ar ridica la 211.253 lei. La același venit, PFA-ul ar plăti taxe de doar 58.699 lei. La fel, pentru venitul net de 602.374 lei, pentru angajat se plătesc 450.472 lei, în timp ce PFA-ul achită...74.910 lei! În fine, pentru venitul net de 429.733 lei, cuantumul taxelor pentru un contract de muncă este de 321.382 lei, iar cel al PFA-ului este de 56.232 lei.

 

P.F.A  Armand acoperă „plătitorul primar”

Apariția P.F.A  Armand Clotilde Marie Brigitte în actele oficiale de justificare ale averii au făcut ca numele plătitorul primar să dispară.  Interesant,  în 2018,  la Ministerul de Finanțe apare pe lista agenților economici  P.F.A  Armand Clotilde Marie Brigitte cu un alt număr de identificare. Potrivit „firme.info”, codul respectiv arată că P.F.A-ul a fost înființat la începutul lui  2018 și radiat în martie. Iar 1 aprilie 2018 a fost data la care, coincidență, s-a schimbat plafonul pentru scutirea TVA. În toate aparițiile pe listele Ministerului Finanțelor, PFA-urile lui Clotilde Armand nu sunt însoțite de adnotări privind plata de taxe. Informații precum plata impozitului pe profit sau a taxei pe valoarea adăugată nu există.

 

Pentru a ne explica neconcordanțele în privința calității în care a încasat sumele, în privința cotizațiilor sau taxelor plătite către stat ori în ceea ce privește numele real al societății de la care a primit banii, am încercat, ieri, să o  contactăm pe doamna Clotilde Armand. La telefonul personal a răspuns o persoană care s-a recomandat a-i fi consilieră și care nu a fost de acord cu o discuție directă cu edilul Sectorului 1. Singura variantă a fost de a adresa întrebări către Biroul de Presă al Primăriei!

 

 

 

 

Subiecte în articol: Clotilde Armand
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri