Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FC Voluntari. Antrenorul Ionel Ganea a primit o amendă şi un ultim avertisment

FC Voluntari. Antrenorul Ionel Ganea a primit o amendă şi un ultim avertisment

Ganea a fost sancţionat pentru implicarea sa într-un incident cu reprezentanta postului de televiziune Look TV, la finalul partidei dintre CSMS Iaşi şi FC Voluntari. Totodată, fostul internaţional a primit un ultim avertisment.

Astfel, antrenorul principal al echipei de fotbal FC Voluntari, Ionel Ganea, a fost amendat cu suma de 5.000 de lei ce conducerea clubului ilfovean, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

''În speranţa că astfel de întâmplări vor fi doar de domeniul trecutului, vă asigurăm că relaţia clubului nostru cu mass-media va rămâne una deschisă dialogului şi bazată pe respect reciproc'', se mai arată în comunicatul clubului.

FC Voluntari a învins-o pe CSMS Iaşi cu scorul de 1-0, în Copou, vineri, într-o partidă din etapa a treia a fazei play-out a Ligii I.

Ganea a preluat echipa FC Voluntari în această iarnă şi are un bilanţ de patru victorii, un egal şi un eşec, în şase meciuri.

Sursa: Agerpres

 

Subiecte în articol: ionel ganea fc voluntari amenda
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri