Medicii de familie atrag atenţia că subfinanţarea asistenţei medicale primare şi politicile sanitare greşite afectează sănătatea populaţiei şi solicită dublarea fondurilor alocate acestui segment esenţial al sistemului sanitar. Reprezentanţii Colegiului Medicilor din România (CMR) solicit o creştere a finanţării de la 5,7%, cât este în prezent, la 10% din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS).
„În acest moment, 5,7% este finanţarea medicală primară din FNUASS. Pe lângă acesta, bugetul Sănătăţii mai are şi componenta finanţării de la Ministerul Sănătăţii pentru alte programe naţionale. Deci, bugetul total, cel puţin pe 2018, a fost 41 de miliarde de lei, ori asistenţa medicală primară a avut în 2018 - 1.960.000.000 lei, asta reprezintă 5,7% din FNUASS. Creşterea cu 100% a finanţării ar însemna undeva la 10% din Fondul Naţional Unic, nu din tot bugetul Sănătăţii, ceea ce ne-ar apropia de o medie europeană de 12%”, a declarat, ieri, dr. Călin Bumbuluţ, vicepreşedintele CMR.
Potrivit acestuia, peste 40% dintre cabinetele medicilor de familie din Bucureşti sunt în incapacitate de a asigura venituri decente asistentelor medicale. „În acest moment, aceşti colaboratori ai noştri sunt salarizaţi la un nivel derizoriu, majoritatea iau undeva la 1.400 - 1.600 de lei net, faţă de o asistentă medicală fără gradul principal din spitale, care are brutul, conform grilei de salarizare, undeva la 5.500 de lei, deci rămâne cu peste 3.200 - 3.500 de lei ca venit net. (…) Ceea ce este mai rău decât atât, chiar medicul de familie mediu, care are în jur de 1.800 de pacienţi pe listă, are venituri sub cele ale unei asistente de spital”, explică Bumbuluţ, precizând că s-a ajuns în această situaţie din cauza subfinanţării cornice.
Medicul atrage atenţia că menţinerea acestor discrepanţe va duce la alterarea colaborării între palierele sistemului şi cei care vor suferi cel mai mult sunt pacienţii. „Lipsa finanţării asistenţei medicale primare afectează sănătatea populaţiei, se afectează prevenţia şi profilaxia, grevează calitatea îngrijirilor. (...) Se ajunge la o discrepanţă majoră şi în calitatea furnizării serviciilor şi nu din cauza noastră, ci a subfinanţării şi a politicilor sanitare greşite”, a mai spus Bumbuluţ.