Jurnalul.ro Ştiri Locale CNAIR impune noi restricţii de circulaţie în şase judeţe, din cauza caniculei

CNAIR impune noi restricţii de circulaţie în şase judeţe, din cauza caniculei

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) impune joi restricţii de circulaţie pentru camioanele de peste 30 de tone (masa proprie a vehiculului plus greutatea mărfurilor transportate), în intervalul orar 13:00 – 19:00, pe drumurile naţionale şi autostrăzile din şase judeţe, măsură fiind luată din cauza caniculei.

”Mâine, 10 august 2017, în intervalul orar 13:00 – 19:00, pe drumurile naţionale şi autostrăzile care tranzitează şase judeţe din vestul ţării vor fi instituite restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu o masă totală maximă autorizată de peste 30 tone (masa proprie a vehiculului plus greutatea mărfurilor transportate)”, a anunţat compania.

Avertizarea este emisă pentru următoarele judeţe: Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor.

Restricţiile de circulaţie sunt instituite în baza codului portocaliu de caniculă, cu temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 şi 39 de grade, emis de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). 

Fac excepţie de la aceste restricţii autovehiculele destinate transporturilor de persoane, transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală, care participă la intervenţii în caz de forţă majoră.

Totodată, nu se supun restricţiilor autovehiculele destinate transporturilor funerare, transporturilor poştale, transporturilor de echipamente de prim ajutor, pentru distribuire de carburanţi, transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată, pentru tractări vehicule avariate, pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate, transporturi cu vehicule specializate destinate salubrizării, transporturi apă îmbuteliată, transporturi produse provenite din exploatări agricole şi transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.sursa:observator tv

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri