Funcţionarii publici trimişi în judecată, inclusiv pentru fapte de corupţie, vor rămâne în funcţii, a decis ieri majoritatea din Camera Deputaţilor, care a adoptat un proiect UDMR de modificare a Statutului funcţionarilor publici. Votul deputaţilor vine după ce senatorii au decis că „penalii” au dreptul de a candida la alegerile prezidenţiale şi parlamentare.
Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, cu 170 de voturi „pentru”, 93 „împotrivă” şi şapte abţineri, un proiect al UDMR de modificare a Statutului funcționarilor publici. Deputaţii au respins astfel obiecţiile preşedintelui Klaus Iohannis, care ceruse reexaminarea acestui proiect. Drept urmare, funcționarii publici trimiși în judecată, inclusiv pentru fapte de corupție, îşi vor păstra funcțiile, în acelaşi timp fiind eliminată posibilitatea suspendării lor. Mai mult, funcționarii publici deja suspendați din funcție în momentul trimiterii în judecată își vor relua activitatea în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii. În cererea de reexaminare trimisă Parlamentului, şeful statului a explicat că suspendarea din funcţie a unui funcţionar public trimis în judecată „are ca finalitate protejarea autorității sau instituției publice față de pericolul continuării activității ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite de funcționar”. „Considerăm că prin eliminarea acestei forme de protecție a instituției publice se vulnerabilizează însăși autoritatea publică”, a explicat Iohannis . Comisia de muncă din Camera Deputaţilor a menţinut însă abrogarea articolului din lege care impunea suspendarea funcţionarului public trimis în judecată. În cadrul dezbaterilor, deputatul PSD Adrian Solomon a argumentat că mulți funcționari publici au fost ținta unor abuzuri din partea procurorilor, fiind trimiși în judecată și achitați de către instanțe.
„Sf. PSD, ocrotitorul ocnașilor”
După adoptarea proiectului UDMR, deputatul USR Stelian Ion a acuzat PSD că este „ocrotitorul ocnaşilor” şi al persoanelor cu probleme penale. „Prezumția de nevinovăție nu trebuie să împiedice luarea unor măsuri de protecție de această natură care protejează instituția publică și prestigiul funcției publice. Astfel de măsuri se aplică în prezent magistraților, judecătorilor constituționali, practicienilor în insolvență etc.”, a arătat deputatul.
Votul din Camera Deputaţilor vine după ce Senatul a respins luni un proiect al senatorului PNL Alina Gorghiu, care prevede interzicerea dreptului de a candida la Parlament în cazul persoanelor care au suferit condamnări penale definitive. În favoarea proiectului au votat doar 38 de senatori, în vreme ce alţi 74 au aprobat raportul de respingere. Proiectul va ajunge la Camera Deputaţilor, forul decizional în acest caz.
La sfârşitul lunii octombrie, Comisia juridică a Senatului, dominată de majoritatea PSD-ALDE-UDMR, a respins un proiect de lege al Opoziţiei prin care persoanelor condamnate definitiv li s-ar interzice să candideze la funcţia de preşedinte al României. Prin acest proiect, PNL şi USR şi-ar dori să blocheze o posibilă candidatură a lui Liviu Dragnea la prezidenţialele din 2019. În prezent, condamnaţii pot candida la preşedinţie, dacă nu au alte interdicţii din partea Justiţiei. După votul din plenul Senatului, proiectul va ajunge în Camera Deputaților.
O iniţiativă care împiedica suspendarea din funcție a funcționarilor publici trimiși în judecată pentru corupție a avut şi senatorul PNL Răducu Filipescu. Senatul a respins proiectul liberalului, însă a adoptat varianta „îmbunătăţită” depusă de UDMR.