PNL și USR au adoptat, în sincron, câte o decizie a forurilor de conducere, prin care amenință PSD că, dacă vor da jos Guvernul Bolojan, nu vor mai face alianță cu social-democrații. Dacă, în cazul progresiștilor, este pentru prima dată când se ia o astfel de hotărâre, în cazul liberalilor este a treia oară când se votează în Biroul Politic Național o astfel de rezoluție.
În 2020, formațiunea adopta un document oficial care interzicea orice colaborare cu PSD și impunea alianțe electorale cu partidele anti-PSD. În 2021, PNL se alia cu PSD la guvernare. Apoi, în 2023, PNL adopta o altă rezoluție, în care se angaja că va merge pe liste proprii în alegerile din anul 2024. Însă a candidat pe listă comună cu PSD la alegerile europarlamentare și, în numeroase circumscripții, și la cele locale. Ilie Bolojan refuză să asume, însă, o decizie clară a partidului că nu va face vreo colaborare cu AUR, o rezoluție în acest sens, deși propusă cu insistență în ședința de marți, neajungând să fie supusă la vot. Iar ca o coincidență, ieri, un lider important al AUR a anunțat că formațiunea inițiază zece reforme, din care primele trei sunt identice cu proiectele politice ale lui Ilie Bolojan și ale USR, Parlament cu 300 de parlamentari, alegeri pentru primari și președinți de consilii județene în două tururi și reforma administrativă. Dacă PSD va ieși de la guvernare, iar UDMR ar urma exemplul, atunci PNL, împreună cu USR și Grupul Minorităților Naționale, va putea guverna minoritar, cu sprijinul celor 90 de parlamentari ai AUR. Ar fi o majoritate fragilă, dar suficientă pentru a ține PSD în Opoziție. Pe de altă parte, PNL a intrat deja în campania electorală pentru alegerile din 2028, pregătind fuziuni cu partidul lui Ludovic Orban, cu partidul lui Cioloș și cu partidul lui Vlad Gheorghe, care să formeze, ulterior, pe modelul „Alianței D.A.” al lui Traian Băsescu, o coaliție electorală cu USR.
Deja-vu politic la Partidul Național Liberal. Pentru a treia oară în ultimii cinci ani, liberalii au votat și au scris într-un document oficial al formațiunii politice că nu vor mai face alianță cu Partidul Social Democrat. Luni seară, în ședința Biroului Politic Național, PNL a adoptat, cu majoritate de voturi, o rezoluție, prin intermediul căreia a decis să susțină instabilitatea guvernamentală și Guvernul Ilie Bolojan.
În actul oficial adoptat, scrie că PNL a decis ca „PSD să revină la o atitudine responsabilă”, că PNL „cere PSD să respecte acordul de coaliție și partenerii de guvernare și să revină la o atitudine responsabilă” și că „dacă PSD provoacă o criză guvernamentală, PNL nu mai mai putea fi în Coaliție cu PSD”.
România se află într-un moment dificil: context internațional complicat, deficit excesiv, presiuni pe absorbția PNRR și o economie fragilă. În acest context, țara noastră are nevoie de stabilitate guvernamentală și predictibilitate. În același timp, tensiunile generate de PSD în Coaliție sunt de natură să reducă eficiența guvernamentală și să scadă încrederea cetățenilor în Coaliție”.
Această rezoluție a celor de la PNL vine după anunțul liderului PSD, Sorin Grindeanu, care a precizat că, în data de 20 aprilie 2026, social-democrații vor decide, prin intermediul unui referendum intern, dacă PSD va mai rămâne la guvernare sau dacă va trece în opoziție și, dacă vor rămâne la guvernare, vor opta dacă vor mai susține un guvern condus de Ilie Bolojan și din care să mai facă parte și USR.
S-au lepădat de PSD în 2020 și 2023, dar au candidat cu social-democrații pe liste comune, în 2024
Acțiunea liberalilor de marți seară reprezintă, conform unor surse politice, debutul neoficial al campaniei electorale pentru alegerile locale și parlamentare din anul 2028, pe de o parte, și un plan în derulare al lui Ilie Bolojan de a rămâne la guvernare, în ciuda evidenței faptului că PSD îi va retrage sprijinul politic.
Amenințarea că, dacă PSD nu va juca așa cum „cântă” Ilie Bolojan, PNL nu va mai face Coaliție cu social-democrații este o procedură pe care liberalii au mai utilizat-o, tot prin adoptarea unor documente oficiale, de două ori în ultimii cinci ani.
Un astfel de document, sub denumirea de Decizia nr. 23 din 2020, a fost adoptată de către Biroul Politic Național al PNL în data de 30 septembrie 2020, chiar după ce s-au consumat alegerile locale din pandemie și se intrase în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Conform acestei decizii, semnate de către fostul președinte al partidului, Ludovic Orban, și de către fostul secretar general, Robert Sighiartău, cuprindea două dispoziții. Prima, conform căreia „se interzice orice alianță cu PSD”, iar a doua conform căreia „în localitățile unde PNL nu are majoritate, se pot încheia alianțe cu PMP, USR-PLUS, UDMR și alte partide anti-PSD”.
Lucrurile s-au repetat pe 3 noiembrie 2023, când, din nou, Biroul Permanent Național al PNL a adoptat o decizie, cu unanimitate de voturi, conform căreia „în anul electoral 2024 nu va face alianță cu PSD. PNL va merge pe liste proprii în alegeri. Vom urma propriul drum și ne vom prezenta independent la scrutinurile din 2024”.
Ei bine, valoarea acestor documente a putut fi testată la alegerile europarlamentare și locale din data de 9 iunie 2024. Pentru Parlamentul European, PSD și PNL au candidat pe listă comună, obținând peste 50% din voturi. Iar la alegerile locale, în numeroase circumscripții, inclusiv la sectoarele din București, au avut candidați comuni.
Ca la un semn, și progresiștii au adoptat o rezoluție identică
Ca o coincidență, tot marți seară, și USR a convocat un comitet politic, în cadrul căruia a adoptat propria rezoluție, dar care seamănă izbitor cu ceea ce s-a decis la PNL.
Mai exact, progresițtii au decis, printre altele, că „ne asumăm responsabilitatea de a face în continuare parte din Guvern, în formula politică și programul de guvernare agreate la momentul învestirii de toți partenerii, și să continuăm reforma statului în beneficiul cetățenilor”.
De asemenea, la ultimul punct al actului adoptat, s-a decis, asemenea liberalilor, că: „Cerem PSD să nu vulnerabilizeze România, într-un moment în care țara noastră are nevoie de stabilitate și predictibilitate, prin susținerea unei moțiuni de cenzură. Dacă PSD alege să voteze o moțiune de cenzură alături de AUR și să provoace instabilitate politică, USR nu va mai susține o refacere a unei majorități alături de PSD”.
Iată, așadar, cum PNL și USR amenință cu „divorțul” permanent de PSD, dacă PSD îl dă jos pe Ilie Bolojan, dar că atât PSD, cât și PNL vor rămâne la guvernare chiar dacă PSD va dărâma Guvernul Bolojan. Iar, din această perspectivă, matematica parlamentară este simplă. Dacă renunță la sprijinul PSD înseamnă că PNL și USR iau în calcul alte opțiuni. Opțiuni care poartă un singur nume, anume AUR.
Bolojan a blocat votul privind interdicția unei colaborări cu „extremiștii”
Revenind la ședința Biroului Politic Național al PNL de marți, este de remarcat faptul că Ilie Bolojan a evitat un vot cu privire la o poziționare clară a partidului față de AUR. Asta, chiar dacă mai mulți liderii au cerut expres o astfel de delimitare. Spre exemplu, Alina Gorghiu a încercat să impună o poziție fermă în comunicarea publică a PNL și chiar un vot în acest sens, dar inițiativa nu a fost luată în considerare.
„Vreau în proiectul de comunicare publică să fie explicit: nu cu AUR, dacă mai vrem să fim frecventabili. Pentru că, de două zile, văd în presă povestea asta. Cred că noi trebuie să facem această demarcație clară între noi și acești extremiști”, a afirmat Alina Gorghiu în ședință. Aceasta a pus presiune și pe conducerea partidului, sugerând că responsabilitatea pentru tensiunile din coaliție revine inclusiv premierului.
Ilie Bolojan a încercat să tempereze discuția și să evite asumarea unei direcții clare privind eventuale alianțe viitoare, inclusiv în raport cu AUR. „Credem că PNL mai poate să stea într-o coaliție cu PSD? Dacă ei generează o criză guvernamentală, nu trebuie să spunem noi cu cine facem această guvernare”, a replicat Bolojan. Iar în momentul în care a devenit clar că nu există susținere pentru o poziție tranșantă, inclusiv în raport cu AUR, conducerea partidului nu a mai supus la vot propunerea privind excluderea unei astfel de alianțe.
AUR, varianta de rezervă pe care o iau în calcul Bolojan și Fritz?
Atitudinea lui Ilie Bolojan de a refuza să se delimiteze de o posibilă colaborare a partidului cu AUR alimentează zvonurile conform cărora PNL ia în calcul o susținere din partea acestui partid, pentru a se menține la putere, fără PSD. Iar din acest punct de vedere, este relevantă o declarație făcută, în urmă cu o lună, de către liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, care, în cadrul unui interviu, a precizat că „am vrea, după alegeri, să guvernăm mai degrabă cu PNL decât cu PSD”.
Iar tot ca o coincidență, ieri, deputatul AUR Dan Tănasă a publicat pe contul său de socializare o postare, în care arată că „AUR a prezentat 10 proiecte majore pe care le votează indiferent cine le propune. Aceste proiecte vizează reformarea statului, măsuri menite să corecteze dezechilibrele actuale și să repună economia pe direcția corectă. Nu sunt promisiuni, sunt inițiative clare, transformate în proiecte de lege și pregătite pentru vot în Parlament. Suntem pregătiți să le susținem alături de orice forță politică responsabilă, pentru că interesul românilor trebuie să fie mai presus de orice calcul politic”.
Primele trei puncte de pe lista proiectelor propuse de AUR coincid, până la identificare, cu trei obiective ale lui Ilie Bolojan și ale celor de la USR. Primul vizează „Parlament cu 300 de parlamentari”, al doilea se referă la „alegerea primarilor și a președinților de consilii județene în două tururi”, iar al treilea la „reforma administrativă”.
„România nu își mai permite blocaje și amânări. Este nevoie de decizii clare, asumate. AUR va susține orice măsură care servește interesul românilor”, a mai adăugat Dan Tănasă.
Aranjament PNL-AUR
Armonizarea „politicilor” AUR cu cele ale PNL și USR merge și mai departe. Fostul ministrul PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, afirmă, printr-o altă postare pe contul de socializare, că AUR a contestat la CCR Legea Bugetului de Stat pe anul 2026 în conivență cu Ilie Bolojan. „De ce a contestat AUR bugetul la CCR? Te-ai întreebat? Pentru a bloca banii destinați pensionarilor și persoanelor sărace! Fix pentru ca sprijinul adresat persoanelor vulnerabile să nu poată ajunge la acestea înainte de Paște! Cine s-a opus acestui tip de ajutor? Fix Bolojan! Cu tam-tam, cu circ, cu jigniri la adresa PSD, dar și la adresa oamenilor săraci care trebuiau să beneficieze de acest sprijin”, susține Adrian Câciu.
Parlamentarul PSD adaugă: „Există alianța PNL-AUR? Nu la starea civilă. E amantlâc? Asta devine o certitudine. Unde nu poate bloca Bolojan blochează AUR. La amendment, AUR a folosit o procedură «inedită» pentru care, ce să vezi, doar peneliștii din comisie erau pregătiți, având la ei cărticelele cu regulamentul comisiilor. Dragoste pe furiș, împotriva oamenilor! Mai simplu de atât nu detaliez, astăzi! Dar românii trebuie să știe adevărul!”.
Majoritate posibilă matematic, fără PSD și fără UDMR
În acest context, unul dintre scenariile care circulă pe piața politică vorbește despre atragerea sprijinului AUR pentru în guvern minoritar PNL-USR, având în vedere că cei de la PSD au declarat deja că, în eventualitatea unei decizii a partidului de ieșire de la guvernare, nu vor susține din Parlament un guvern minoritar din care nu fac parte. Iar o colaborare, chiar și de conjunctură, între UDMR și AUR este exclusă de facto.
În această legislatură, numărul parlamentarilor este de 463, iar pentru a putea susține un guvern este nevoie de 233 de parlamentari. PNL, împreună cu USR, numără doar 132 de parlamentari, adică cu 101 voturi mai puține decât minimumul necesar. Însă ar putea convinge și Grupul Minorităților Naționale din Camera Deputaților să sprijine această nouă construcție, cu cei 17 parlamentari. S-ar ajunge, astfel, la un număr de 149 de voturi. Tot insuficiente. AUR ar putea salva situația, cu voturile celor 90 de senatori și deputați pe care îi are la dispoziție, putând asigura o majoritate parlamentară fragilă de 239 de voturi.
Acest scenariu poate avea sens, mai ales în contextul în care PNL, prin voința lui Ilie Bolojan, nu a dorit să se delimiteze de o posibilă colaborare cu AUR, deși i s-a cerut, din interiorul partidului, să o facă.
USR-izarea completă a PNL până la alegerile din 2028
Mai există, însă, și o altă chestiune care se află în pregătire, un plan al actualei conduceri a PNL în perspectiva alegerilor parlamentare din anul 2028, plan despre care „Jurnalul” a făcut dezvăluiri, în edițiile precedente.
În cadrul ședinței Biroului Politic Național de marți, tema a fost atinsă de către principalul rival al lui Ilie Bolojan din interiorul PNL. Este vorba despre liderul liberalilor ilfoveni, Hubert Thuma, care i-a transmis lui Bolojan că „nu mi se pare corect ca un alt partid să hotărască cine e premier. Nici PSD, dar nici USR”. „În ianuarie 2021, USR-iștii au venit și au spus: facem guvern cu PNL, dar fără Orban premier. După ce au depus moțiune de cenzură, au zis: «vrem cu PNL, dar fără Cîțu premier». (…) PNL s-a transformat într-un fel de agenție de plasare a forței de muncă a celor de la REPER și USR care n-au serviciu”, a spus acesta. Cer conducerii partidului să respecte promisiunile făcute la congres și să construiască un proiect al PNL care să nu fie remorca PSD-ului, dar nici a USR-ului”.
Reacția lui Hubert Thuma vine în condițiile în care, la începutul acestei săptămâni, deputatul liberal Alexandru Muraru a transmis că există discuții privind un proiect care vizează alegerile parlamentare și locale din anul 2028 „pe ideea consolidării dreptei, cu reunificare fie prin fuziuni, fie prin alianțe, de tipul unei Alianțe DA, în jurul PNL, care ar putea include și USR, și alte formațiuni politice. Acest scenariu pentru PSD reprezintă un risc major, pentru că ar putea duce la un pol politic semnificativ”.
Muraru dezvăluie că „au avut loc deja discuții cu partidul domnului Ludovic Orban, cu REPER și, evident, cu USR. Există o parte semnificativă din PNL care pe de o parte a înțeles foarte clar că o alianță politică cu PSD aproape că este exclusă a priori pentru 2028 și care înțelege pe de altă parte că partenerii naturali în această chestiune pot fi USR și alte formațiuni de dreapta”.