Jurnalul.ro Ştiri Observator Șoferii, amendați și la ghișeul de Înmatriculări

Șoferii, amendați și la ghișeul de Înmatriculări

de Monica Cosac    |   

După ce, cu nici o lună în urmă, polițiștilor locali li s-a dat mână liberă să îi amendeze pe șoferi, și agenții de poliție de la ghișeele de Permise și Înmatriculări vor putea da amenzi conducătorilor auto, în anumite situații ce țin de permisul de conducere sau actele mașinii, potrivit unui proiect al Ministerului de Interne, care prevede modificarea mai multor articole din Codul Rutier. MAI propune, de asemenea, ca examenul de conducere pentru motociclete să fie înregistrat audio-video, ca și la examenul auto, precum și înființarea unui Registru unic de evidență a vehiculelor, care să le cuprindă și pe cele înregistrate la nivelul autorităților locale.

Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de guvern, în care este propus un nou set de modificări ale OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (Codul Rutier).

Una dintre noutățile prevăzute în proiect este „abilitarea ofițerilor și agenților de poliție din cadrul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor” să constate și să aplice amenzi pentru o serie de fapte legate de nerespectarea unor proceduri privind permisul de conducere și actele mașinii, care, în prezent, pot fi sancționate doar de către polițiștii rutieri.

Mai exact, șoferii vor putea fi amendați de către acești agenți de la ghișeu pentru:

„- neîndeplinirea obligaţiei de a solicita autorităţii competente, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere sau certificat de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei şi conţinutului celor în vigoare;

- neîndeplinirea obligaţiilor de preschimbare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului şi tractorului agricol sau forestier ori remorcii în cazurile prevăzute de lege;

- neefectuarea radierii vehiculelor din evidență, în cazurile şi termenele prevăzute de lege;

- deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale, dintre care unul eliberat de o autoritate competentă străină”, se arată în nota de fundamentare a proiectului. Conform Codului Rutier, amenzile prevăzute pentru contravențiile de mai sus sunt cuprinse între 580 și 2.900 de lei.

„Traseul” motocicliștilor, înregistrat audio-video

O altă schimbare importantă este introducerea înregistrării audio-video a probei practice a examenului de conducere pentru motociclete, așa cum se procedează în prezent în cazul examenului de conducere a automobilelor, mai puțin proba poligonului. Este vorba, mai exact, de examenul pentru categoriile A, A1 și A2 (care includ motociclete cu sau fără ataș, tricicluri cu motor de peste 15kW), iar aparatura de înregistrare va fi instalată pe vehiculul condus de către examinator.

„În ceea ce privește desfășurarea probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere pentru categoriile AM, A1, A2 şi A este exceptată de la obligativitatea înregistrării audio-video, deși există posibilitatea tehnică de instalare a sistemelor tehnice de monitorizare pe autovehiculul în care se află examinatorul.

Potrivit dispozițiilor normative în vigoare, în cazul categoriei AM, proba practică se susține numai în poligon, iar pentru categoriile A1, A2 şi A, proba practică se susține atât în poligon, cât și pe traseu. Prin instalarea sistemelor tehnice de monitorizare pe autovehiculul în care se află examinatorul, se pot înregistra audio comenzile date de către acesta și se pot observa manevrele efectuate de către candidat, fapt ce permite observarea modalității în care candidatul se conformează normelor de circulație”, se arată în nota care însoțește actul normativ.

Registru cu toate vehiculele înregistrate, nu doar cu cele înmatriculate

În prezent, competența înregistrării și evidenței tramvaielor, troleibuzelor, mopedelor, tractoarelor agricole sau forestiere (altele decât cele din dotarea MApN, MAI, SRI) inclusiv a remorcilor, a vehiculelor lente, precum şi a vehiculelor cu tracţiune animală revine primăriilor.

Însă, MAI dorește o evidență clară a tuturor acestora, la nivel național, astfel că va fi înființat un registru unic de evidență a vehiculelor înregistrate, care va fi gestionat la nivelul Direcției generale de permise și înmatriculări (DGPCI).

„În vederea creării unor mecanisme care să asigure o evidență clară și precisă a datelor de identificare a proprietarilor și a vehiculelor înregistrate la nivelul primarilor comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti, este necesară constituirea unui registru unic, în care să fie înscrise datele din evidențele autorităților competente de înregistrare, similar cu cele înscrise de către autoritățile competente să efectueze înmatricularea vehiculelor.

Ținerea unei evidențe clare, precise și care să fie actualizată permanent, a vehiculelor supuse înregistrării, este necesară inclusiv pentru asigurarea și creșterea gradului siguranței circulației pe drumurile publice, prin facilitarea identificării proprietarilor, a deținătorilor legali, respectiv a conducătorilor vehiculelor supuse înregistrării, în cazul constatării săvârșirii unor fapte de natură contravențională sau penală la regimul circulației pe drumurile publice”, explică inițiatorii proiectului de OUG.

 

Ministerul de Interne a decis, totodată, să prelungească de la 15 la 30 de zile valabilitatea dovezii de înmatriculare a unui vehicul, în situațiile în care procedurile au fost finalizate, dar certificatul de înmatriculare încă nu a fost trimis proprietarului.

 

Proiectul de modificare a Codului Rutier clarifică și prevederile actuale cu privire la condițiile în care o persoană care a fost condamnată pentru o infracțiune comisă în timp ce conducea un autovehicul își poate recăpăta dreptul de a conduce.

 

Subiecte în articol: codul rutier
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri