Jurnalul.ro Ştiri Externe Combustibil în foc aruncat în mulţime la un eveniment auto. 12 persoane rănite

Combustibil în foc aruncat în mulţime la un eveniment auto. 12 persoane rănite

Un bărbat se află în stare critică, iar alţi 11 sunt răniţi, după ce o maşină de competiţie, care participa la o întrecere organizată în Alice Springs, Australia, a aruncat, în timpul unui burnout, combustibil care ardea în mulţimea venită să privească, duminică, scrie The Guardian.

Organizatorii au oprit imediat evenimentul, iar poliţia investighează cauzele producerii incidentului. “Este o situaţie dureroasă, oricum toţi pacienţii primesc îngrijirea medicală de care au nevoie.”, a spus un purtătorul de cuvânt al evenimentului.

Două dintre victime, un bărbat în vârstă de 48 de ani şi fiul său în vârstă de 19 ani, au fost trasportaţi cu elicopterul la Spitalul din Adelaide. Ambii au suferit arsuri pe 20% din suprafaţa corpului, inclusiv pe faţă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri