Jurnalul.ro Ştiri Observator Comenzile de mărţişoare au crescut cu peste 50% faţă de anul trecut

Comenzile de mărţişoare au crescut cu peste 50% faţă de anul trecut

de Redacția Jurnalul    |   

Vânzările online de mărţişoare au crescut cu 54% faţă de 2025, interesul pentru acestea începând încă din luna ianuarie, deşi cei mai mulţi clienţi au început să caute astfel de produse din luna februarie, relevă o analiză de specialitate.

Vârful de vânzări a fost atins pe 24 februarie, cu cinci zile înainte de startul primăverii calendaristice, când pe platforma eMAG au fost înregistrate peste 15.000 de căutări legate de mărţişor şi cadouri pentru luna martie.

"Faptul că tot mai mulţi oameni aleg să cumpere online inclusiv produse simbolice, precum mărţişoarele, arată cum tehnologia poate deveni o platformă de amplificare pentru tradiţii de sute de ani. Majoritatea mărţişoarelor comandate provin din oferta partenerilor producători locali. Prin programul Deschide România, susţinem activ artizanii şi micii producători să ajungă cu produsele lor la cât mai mulţi oameni, atât la nivel naţional, cât şi regional", a declarat Răzvan Acsente, Chief Marketing Officer eMAG România, Bulgaria şi Ungaria, citat în analiză.

Pe lângă mărţişoare, clienţii au căutat şi alte cadouri pentru începutul primăverii şi pentru Ziua Femeii. Genţile pentru femei, pachetele şi coşurile cadou, aranjamentele florale şi cadourile personalizate au generat un interes ridicat, pe eMAG fiind disponibile peste 70.000 de oferte în aceste categorii.

Înfiinţată în 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online care s-a dezvoltat în România, Ungaria şi Bulgaria cu obiectivul de a ajuta clienţii din întreaga regiune să economisească timp şi bani. AGERPRES

Subiecte în articol: comenzi martisoare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri