Jurnalul.ro Ştiri Observator Comerțul cu băuturi carbogazoase din întreaga lume, în pericol din cauza conflictului din Sudan

Comerțul cu băuturi carbogazoase din întreaga lume, în pericol din cauza conflictului din Sudan

de Redacția Jurnalul    |   

Comerțul cu băuturi carbogazoase din întreaga lume este în pericol din cauza conflictului din Sudan avertizează producătorii. Asta deoarece luptele au afectat aprovizionarea cu gumă arabică, un ingredient cheie al băuturilor. Sudanul este cel mai mare producător mondial al gumei arabice.

Guma arabică este un ingredient folosit la fabricarea băuturilor carbogazoase, dulciurilor și produselor cosmetice. De asemenea, este un ingredient utilizat în industria farmaceutică.

Țara din Africa este cel mai mare producător mondial de gumă arabică, o rășină extrasă din arborele de salcâm, iar de la izbucnirea conflictului producătorii internaționali au probleme cu aprovizionarea.

Aproximativ 70% din guma arabică necesară în lume provine din salcâmii din regiunea Sahel, aflată în Sudan, potrivit Sky News.

12 exportatori, furnizori și distribuitori contactați de Reuters au declarat că tranzacțiile s-au oprit.

În prezent este „imposibil" să se procure gumă arabică din zonele rurale ale Sudanului din cauza tulburărilor și a blocajelor rutiere, a declarat Mohamad Alnoor, care conduce Gum Arabic USA.
Totuși, unele dintre marile companii care utilizează guma arabică au reușit să facă stocuri și estimează că acestea se vor epuiza în cel mult șase luni.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: sudan bauturi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri