Jurnalul.ro Ştiri Politică Comisarul european Corina Creţu recomandă mai multă stabilitate politică în România

Comisarul european Corina Creţu recomandă mai multă stabilitate politică în România

 Comisarul european Corina Creţu a afirmat luni, la Palatul Victoria, că este important să se menţină creşterea economică a României, precizând totodată că "mai multă stabilitate politică ar fi mai benefică". 

"Vă felicit (...) pentru faptul că, cu tot acest ritm lent cu care a demarat exerciţiul financiar, iată că putem spune că toate obiectivele pe care Guvernul României şi le-a propus, şi le-a atins. (...) Previziunile pentru anul viitor, dacă mergeţi în acest ritm, sunt convinsă că se vor realiza. Important este să se menţină această creştere economică, cea mai mare din Uniunea Europeană. Poate mai multă stabilitate politică ar fi mai benefică", a declarat Corina Creţu la ceremonia de semnare a contractelor de finanţare depuse pe două axe prioritare, în cadrul programelor POR 2014 - 2020 şi POIM. 

Potrivit Corinei Creţu, în cadrul ceremoniei au fost semnate investiţii în valoare de peste 280 de milioane de euro. 

"Astăzi vor fi semnate mai mult cu cei din regiunea Nord-Vest, o regiune campioană (...) Suntem pe drumul cel bun. Nu numai că nu mai avem absorbţie zero, dar previziunile pe care unii dintre noi nu le credeam, s-au îndeplinit (...) Noi am plătit deja 4,3 miliarde de euro pentru anul acesta şi procesăm acum ultimele facturi primite în valoare de 488 de milioane de euro. (...) Deja au intrat în economie 4,3 miliarde de euro, în România, din toate cele 6 fonduri, din august până acum, din momentul în care s-au acreditat instituţiile de management şi control", a spus Corina Creţu. 

Comisarul european a precizat că în prezent lucrează cu ministrului delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, pentru încheierea exerciţiului financiar 2007-2013. 

"Avem o rată de absorbţie de aproximativ 90% pentru bugetul 2007-2013, cu 100% la proiectele de competitivitate şi 93% la proiectele de dezvoltare regională. Din păcate, cele mai multe pierderi sunt în domeniul transporturilor pentru perioada 2007-2013. Sper că acest lucru să fie o lecţie pentru noi. Din alocările pentru 2007-2013, 800 de milioane de euro sunt pierduţi total, iar 2,8 miliarde au fost reprogramate pentru perioada 2014-2020 pentru a continua lucrările care nu s-au terminat în perioada 2007-2013, deşi autorităţile române se angajaseră să le termine. De aceea, ne punem mari speranţe în acest domeniu", a arătat Corina Creţu. 

Totodată, ea a anunţat lansarea unei platforme pentru regiunile carbonifere. 

"Aici intră o strategie specială pentru Valea Jiului, pentru regiunile în tranziţie de la zonele de minerit la o industrie dezvoltată, aşa încât sperăm noi ca, în cei doi ani de mandat care mi-au mai rămas mie ca şi comisar european pentru politică regională, să reuşim să facem mult mai multe lucruri, pentru că acum practic atingem viteza de croazieră. Până acum au fost pregătirile pentru perioada 2014-2020, dar practic s-a început absorbţia, rata de selecţie în România este la nivelul celorlalte state", a mai afirmat Corina Creţu. AGERPRES

Subiecte în articol: corina cretu comisar european
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri