Jurnalul.ro Ştiri Externe Comisia Europeană critică decizia Iranului de a relua procesul de îmbogățire a uraniului cu 20%

Comisia Europeană critică decizia Iranului de a relua procesul de îmbogățire a uraniului cu 20%

Comisia Europeană și-a exprimat regretul față de decizia Iranului a relua procesul de îmbogățirea a uraniului cu 20% la o uzină nucleară subterană, încălcând astfel acordul din domeniul nuclear semnat în 2015, notează Reuters.

Pe de altă parte, în ciuda deciziei Iranului, Comisia Europeană a precizat că înțelegerea merită salvată.  

„Suntem profund îngrijorați de măsurile luate de Iran. Această acțiune este o încălcare a angajamentelor nucleare ale Iranului și va avea implicații grave”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, în cadrul unei conferințe de presă. „Este regretabil, dar în același timp este foarte important să păstrăm acordul”, a mai spus acesta.

Iranul a reluat activitatea de îmbogățire a uranului la 20% la uzina subterană de la Fordow, un nivel de puritate care nu este autorizat, potrivit acordului internațional încheiat în 2015. Decizia este o altă încălcare a acordului internațional, după retragerea unilaterală a SUA și reintroducerea sancțiunilor americane contra Teheranului.

Iranul și-a sporit stocul de uraniu îmbogățit dincolo de limita fixată de acord începând cu luna mai 2019.

SUA a denunțat pactul internațional dintre Teheran și marile puteri în mai 2018, sub administrația lui Donald Trump. Din acel moment, SUA a introduc sancțiuni economice contra Iranului, cu scopul de a constrânge Teheranul să negocieze un nou acord.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri