Jurnalul.ro Ştiri Externe Comisia Europeană vrea să le acorde taţilor mai mult timp liber în perioada naşterii copiilor

Comisia Europeană vrea să le acorde taţilor mai mult timp liber în perioada naşterii copiilor

Comisia Europeană propune o revizuire radicală a concediilor acordate proaspeţilor părinţi în Europa, prin care taţii ar urma să fie lăsaţi - de fapt, obligaţi - să stea mai mult timp acasă, a anunţat miercuri executivul european, citat de DPA. 
Conform acestor propuneri, taţii care muncesc vor putea să-şi ia un concediu paternal plătit de cel puţin 10 zile lucrătoare, în perioada naşterii copilului. 
"Faptul că trăim în secolul 21 înseamnă că avem nevoie de o atitudine faţă de viaţă şi muncă, faţă de femei şi bărbaţi adaptată secolului 21. Fiicele noastre şi fiii noştri nu trebuie să adopte modelul bunicilor noştri", a declarat comisarul Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele CE. 
Acesta a explicat că "nu există un echilibru 'corect'. Totul ţine de alegeri, şi a venit timpul să le dăm oamenilor posibilitatea reală de a alege ce să facă în viaţă: să-şi crească copiii, să urmeze o carieră, să aibă grijă de cei bătrâni, să-şi trăiască viaţa". 
Propunerile mai cuprind patru luni de concediu plătit pentru fiecare părinte, care să poată fi luat într-un mod flexibil. 
Comisia speră ca noile prevederi să ducă la creşterea numărului de femei pe piaţa forţei de muncă. Conform statisticilor UE, nivelul general de angajare a femeilor este încă mai scăzut decât cel al bărbaţilor, cu o diferenţă de 11,6%. Acest decalaj este şi mai mare în rândul angajaţilor cu timp redus de lucru: 31,5% dintre femeile care lucrează sunt angajate part-time, comparativ cu 8,2% dintre bărbaţi. Executivul european susţine că pierderile economice rezultate în urma acestor decalaje se ridică la 370 miliarde de euro pe an. 
Iniţiativa Comisiei Europene a stârnit reacţii mixte, Confederaţia Europeană a Sindicatelor exprimându-şi sprijinul ferm faţă de aceste propuneri, în timp ce asociaţia patronatului european BusinessEurope a apreciat că acestea ar "submina competitivitatea". 
"Oamenii vor mai multe locuri de muncă şi mai multă prosperitate, nu legi prost concepute care subminează crearea de locuri de muncă", a declarat preşedinta asociaţiei, Emma Marcegaglia. Multe state membre pur şi simplu nu-şi permit să le acorde indemnizaţii de concediu medical celor care îşi iau concediu parental", a adăugat ea. 
Propunerile Comisiei trebuie să primească lumină verde din partea guvernelor naţionale şi a Parlamentului European, pentru a putea fi puse în practică. 
Potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), taţii din UE beneficiază în medie de şapte zile de concediu paternal, dar legislaţia în acest sens variază mult de la o ţară la alta a Uniunii. Astfel, dacă în Irlanda taţii nu primesc niciun fel de concediu de paternitate, cei din Portugalia pot sta cinci săptămâni acasă pentru naşterea copilului.

Sursa: www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri