Jurnalul.ro Ştiri Locale Compania de transport public a redeschis linia turistică estivală cu autobuze etajate din municipiul Constanţa

Compania de transport public a redeschis linia turistică estivală cu autobuze etajate din municipiul Constanţa

Regia Autonomă de Transport în Comun (RATC) Constanţa, companie publică a primăriei, a relansat joi linia estivală de transport cu autobuze etajate, pe un traseu turistic ce include staţiunea Mamaia, sectorul de nord al Portului Constanţa şi cartierul vechi din zona peninsulară a oraşului, informează un comunicat de presă al primăriei.

Potrivit sursei citate, în perioada 28 aprilie - 1 mai, linia turistică City Tour va funcţiona între orele 9,00 şi 18,00, autobuzele etajate urmând să străbată un nou traseu faţă de anii anteriori, pe parcursul căruia turiştii vor putea să vadă portul vechi, centrul vechi al oraşului şi apoi staţiunea Mamaia.

"Noul traseul al autobuzelor etajate porneşte de la Gara CFR - Piaţa Far - Poarta 5 - Silozurile Saligny (incinta Port) - Cuibul Reginei (incinta Port) - Portul Turistic Tomis - bulevardul Elisabeta - strada Termele Romane - strada Negru Vodă - strada Mircea cel Bătrân - bulevardul Mamaia până la Tabăra Turist din staţiunea Mamaia, între obiectivele de interes cultural numărându-se Vechea Bursă Maritimă, Gara Maritimă, Muzeul Portului, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Edificiul roman cu mozaic, Moscheea Carol I, Cazinoul, Acvariul sau Farul Genovez", informează comunicatul de presă al primăriei.

Tariful pentru o călătorie cu autobuzele etajate în perioada vacanţei de 1 Mai este de 1,5 lei iar în perioada estivală, preţul călătoriei va fi de 3 lei. Pe tot restul verii va fi valabilă oferta "hop on/hop off", pasagerii având posibilitatea să coboare în orice punct de pe traseu şi să-şi continue drumul cu următorul autobuz.

În perioada 28 aprilie - 1 mai, linia va fi deservită de patru autobuze, între orele 9,00 şi 18,00, cu plecări din Mamaia, cu o frecvenţă de 30 de minute, iar începând cu 15 iunie, pe traseu vor circula şase autobuze etajate.

Pe această linie turistică nu sunt valabile gratuităţile şi abonamentele acordate de autorităţile locale. AGERPRES

Subiecte în articol: autobuze etajate constanta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri