Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Companiile EximAsig şi Dalbogg, pregătite să taie creşterea tarifelor RCA

Companiile EximAsig şi Dalbogg, pregătite să taie creşterea tarifelor RCA

de Adrian Stoica    |   

Pe data de 19 mai va expira plafonarea tarifelor la poliţele RCA şi ne vom confrunta din nou cu o explozie a preţurilor. Vom asista, probabil, la o reeditare a protestelor transportatorilor pentru că problemele nu au fost rezolvate, ci doar amânate prin plafonarea tarifelor. Apariţia noii Legi RCA şi bulgarii ar putea fi însă şansa românilor să aibă tarife mai mici pentru asigurarea obligatorie a maşinilor.

 

Ordonanţa de Urgenţa privind poliţele RCA, emisă spre finalul anului trecut de cabinetul Cioloş, a fost respinsă de Senat, iar noua Lege RCA pe care o pregăteşte Parlamentul a trecut de Senat şi îşi aşteaptă acum votul în Camera Deputaţilor. „Cu siguranţă noua lege va fi gata înainte de data de 19 mai. În lipsa ei ne vom trezi cu nişte preţuri şi mai mari ca anul trecut pentru că nu am avea niciun  instrument să blocăm majorările de tarife”, ne-a declarat preşedintele Comisiei de buget, finanţe, bănci din Senat, Viorel Arcaş, unul dintre iniţiatorii proiectului de lege. Printre cele mai importante prevederi ale viitoarei legi figurează intrarea pe piaţa asigurărilor RCA a companiei cu capital majoritar de stat EximAsig  care va acţiona ca o contrapondere la presiunile companiilor de asigurări de majorare a tarifelor pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto .

 

Una dintre inovaţiile aduse de Ordonanţa de Urgenţa privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto a Guvernului Cioloş a fost şi apariţia poliţelor RCA pentru căruţe şi tarife diferenţiate pe regiuni.

 

Vecinii bulgari, pregătiţi să spargă piaţa

Piaţa autohtonă a asigurărilor RCA se va îmbogăţi în perioada următoare cu încă un jucător. Este vorba despre compania bulgărească de asigurări Dalbogg, care va veni cu tarife mult mai mici decât cele existente acum pe piaţă. „Pentru că deocamdată întâmpină unele greutăţi cu obţinerea avizelor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară nu se poate avansa o dată de la care aceasta va începe efectiv să-şi vândă poliţele pe piaţa românească”, ne-a declarat Viorel Vasile, preşedintele  Patronatului Român al Brokerilor de Asigurări şi Reasigurări. Atitudinea ASF faţă de acest asigurător este de neînţeles în condiţiile în care piaţa autohtonă mai are nevoie de jucători pentru a se echilibra, iar pe de altă parte compania bulgărească a respectat toate formalităţile legate de intrarea pe piaţa românească, ne-a mai precizat Viorel Vasile.

După expirarea celor şase luni de plafonare a tarifelor RCA, în luna mai, ne aşteptăm la o explozie a tarifelor, Viorel Vasile, preşedintele  Patronatului Român al Brokerilor de Asigurări şi Reasigurări

 

Piaţa asigurărilor creşte doar prin RCA

Piaţa asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto a reprezentat anul trecut circa 55% din vânzările de asigurări generale. Comparativ cu 2015, se estimează că anul trecut piaţa asigurărilor a crescut cu aproximativ 12%, dar această creştere vine exclusiv din creşterea tarifelor RCA, în condiţiile în care, cu excepţia asigurărilor de tip CASCO, subscirerile pentru celelate case de asigurări au fost în scădere.

 

Piaţa poliţelor RCA a ajuns să reprezinte aproximativ 55% din totalul pieţei de asigurări, mulţi asigurători asigurîndu-şi profitul în cea mai mare parte din aceste poliţe

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri