Tot aici se organizează și serbări câmpenești, și târguri ale lemnarilor, atât pentru localnici, dar mai ales pentru a atrage turiștii care vor să înțeleagă spiritul tradițional, la el acasă. În acest weekend se va desfășura cea de-a 28-a ediție a evenimentului „Târgul Lemnarilor”, în comuna Horea și pe Vârful Petreasa, la Cota 1.600, unde vizitatorii vor avea ocazia să-i vadă la lucru pe cei mai pricepuți meșteșugari.
Legendele localnicilor de la Horea sunt legate, în mare parte, de Vârful Petreasa și de „Dâmbul lui Gâf”. Primăria comunei a reușit să transforme aceste locuri în zone vizitate de turiști, organizând o serie de evenimente. Cea mai cunoscută a fost tabăra de sculptură, care a atras atenția unui număr mare de turiști români și străini, în ultimul deceniu. Dar aici este spectaculos și peisajul montan, dar și stilul de viață al oamenilor, cu obiceiurile lor și mai ales cu gastronomia.
Dâmbul s-a transformat în cel mai mare parc tematic din România dedicat erosului. Artişti din întreaga ţară, studenţi şi profesori de sculptură au participat la Tabăra Naţională de Sculptură în Piatră „Dâmbul lui Gâf”, eveniment organizat de Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba. Tematica sculpturilor a fost „Eros”, la prima ediție a taberei.
La finalul taberei, toate sculpturile au devenit proprietatea comunei Horea, iar Centrul de Cultură „Augustin Bena” a folosit imaginile pentru materialele de promovare a judeţului. Dâmbul lui Gâf a adus deja faimă comunei Horea, încă înainte de a intra România în Uniunea Europeană, prin acest proiect.
Târgul Lemnarilor, în Munții Apuseni
O altă îndeletnicire importantă a oamenilor de la Horea, pe care ei o împărtășesc bucuroși cu oaspeții, este lemnăritul. Sculptura în lemn este meșteșugul moștenit din tată-n fiu - pentru că meseria a fost timp de secole specifică bărbaților. Din 1996, în fiecare an, Târgul Lemnarilor este dedicat atât localnicilor, cât și tuturor celor care vizitează această zonă cu potențial turistic foarte important.
Evenimentul din acest weekend va începe mâine, cu ceremonii dedicate eroilor, iar pe 20 august, pe Vârful Petreasa, turiștii se vor putea bucura de atmosfera de sărbătoare câmpenească, având prilejul unic de a cunoaște cei mai pricepuți meșteri lemnari din țară.
„Arta populară a sculpturii în lemn este foarte importantă pentru zonele rurale din Munții Apuseni. De la obiectele din gospodărie, decorate din abundență, până la casele de locuit, făcute din lemn, totul în economia acestui spațiu arhaic foarte bine conservat depinde de priceperea meșterilor lemnari. De la utilitate până la artă, totul este autentic, iar tradiția s-a transmis de sute de ani, din generație în generație”, explică organizatorii.
Ca dovadă a faptului că lemnăritul este foarte important în această zonă, aproape totul este făcut aici din lemn, de la linguri și castroane, până la case, pensiuni și cabane. Locurile de cazare din această zonă agroturistică au acest specific, fiind aproape în totalitate făcute din lemn, iar ornamentele și sculpturile deja le transformă în obiecte de muzeu.
Workshopuri și demonstrații pentru turiști
Meșterii lemnari se vor aduna la Horea, pentru a petrece și a se întrece în măiestrie. Vor fi demonstrații de sculptură în lemn, făcute special pentru participanții la eveniment, iar cei care vor să-și găsească meșteri în arta sculpturii în lemn, pentru a-și decora casa și grădina sau pentru a cumpăra obiecte originale, au ocazia să aleagă cei mai buni specialiști în lemnărie din România. Este și o ocazie unică pentru cei care caută sculpturi unicat sau vor să le comande direct la meșterii lemnari care vor participa la târgul de la Horea, pe Vârful Petreasa, duminică, începând cu ora 11.00. „Invitații vor fi primiți cu plăcinte pe lespede și balmoș moțesc, preparate specifice acestei regiuni. De la ora 12.00 se va desfășura Concursul „Cel mai bun lemnar”, ajuns, de asemenea, la ediția cu numărul 28”, explică organizatorii. Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Horea și Fundația Lemnarului Horea-Mătișești, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Benea” Alba.