Jurnalul.ro Ştiri Externe Comunişti chinezi, trimişi în casele uigurilor pentru "educaţie politică"

Comunişti chinezi, trimişi în casele uigurilor pentru "educaţie politică"

Peste un milion de oficiali de comunişti chinezi sunt trimişi să locuiască cu localnici din regiunea vestică Xinjiang, o mişcare văzută ca o tendinţă a guvernului de a intensifica controlul în zona formată majoritar din uiguri musulmani, scrie CNN.

Mişcarea anunţată de guvern vizează casele fermierilor din sudul regiunii Xinjiang, unde autorităţile au desfăşurat o companie neîncetată împotriva a ceea ce ei numesc forţe ale “terorismului, separatismului şi ale extremismului religios”.

Declaraţiile guvernului au arătat că familiile sunt nevoite să ofere informaţii detaliate oficialilor despre modul în care trăiesc şi a politicilor în care cred. De asemenea, aceştia vor avea parte de “educaţie politică”.

Human Rights Watch a subliniat şi condamnat mişcarea guvernului, afirmând despre aceasta că reprezintă o violare serioasă a intimităţii şi a drepturilor culturale a 11 milioane de minoritari etnici din Xianjiang.

“Ce poate fi mai intruziv decât să intri cu forţa în casa cuiva, să-i faci să te găzduiască în timp ce conduci supravegheri despre ei şi spui că aduci beneficii pentru ei?”, a spus o cercetătoare de la Human Rights Watch, Maya Wang.

“Este ultima formă de supraveghere – este o îndoctrinare politică forţată (...). Este atât înfricoşător, cât şi pervers”, a adăugat aceasta.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri