Jurnalul.ro Cultură Muzica Concursul Martha Bibescu ediția a III a

Concursul Martha Bibescu ediția a III a

de Magdalena Popa Buluc    |   

La Palatul Mogoșoaia continuă Concursul Internațional de arte plastice “Martha Bibescu”.

Asociația Pro Valores și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești anunță organizarea ediției a III a a Concursului Internațional de arte plastice care poartă numele prințesei Martha Bibescu, una din cele mai distinse personalități ale aristocrației europene a secolului al XX-lea.

Competiția se adresează iubitorilor libertății absolute reprezentată de imaginație, în încercarea de a descoperii noi talente îndrăgostite de universul culorilor, al formelor.

Competiția se va desfășura exclusiv on-line, iar participanții, fără limită de vârstă, vor fi împărțiți pe 3 categorii de vârstă. Fotografiile lucrărilor (pictură, desen, tehnici mixte) și documentele necesare înscrierii vor putea fi trimise în perioada 7 martie – 7 mai 2022, pe adresa: concursulmarthabibescu@gmail.com.

Întrecerea artistică are trei perioade de înscriere (7 martie – 9  aprilie 2022, 10 - 23 aprilie 2022 și 24 aprilie - 7 mai 2022) Amănunte despre condițiile de participare la acest concurs găsiți pe: https://www.asociatiaprovalores.ro

In acestă perioadă grea, acest concurs dă un imbold eliberării prin intermediul artei, al creației.

Lucrările premiate în urma jurizarii realizate de nume importante ale culturii române: academicianul Mircia Dumitrescu, pictorul Gheorghe Dican – vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici, jurnalistul Sebastian Crăciun vor intra în noua Galerie virtuală de pe www.asociatiaprovalores.ro și vor putea fi admirate de foarte mulți oameni, care la rândul lor se vor bucura de frumos.

Cele mai bune lucrări vor fi expuse în casa prițesei Martha Bibescu, în spațiile încărcate de frumos și de istorie ale Palatului Mogoșoaia, iar vernisajul va avea loc în deschiderea Mogoșoaia ClasicFest 2022, pe 28 mai 2022.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri