Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat marți că a transmis cluburilor protocolul de operare în antrenamente colective și de reluare a jocurilor în condiții speciale. Acesta a fost trimis și Federației Române de Fotbal și Ministerului Sportului.
Potrivit unui comunicat al LPF, protocolul a fost trimis către cele 14 cluburi membre.
„Liga Profesionistă de Fotbal și-a continuat acțiunile în vederea reluării sezonului competițional al Campionatul Național Casa Liga 1 și a comunicat, astăzi, celor 14 cluburi membre
De asemenea, LPF anunță că documentul a fost trimis și către Federația Română de Fotbal și către Ministerului Tineretului și Sportului.
„Tot astăzi, Liga Profesionistă de Fotbal a transmis către Federația Română de Fotbal și către Comitetul Executiv al FRF, toate informațiile necesare privind reluarea campionatului, împreună cu programul de desfășurare a etapelor rămase de disputat din sezonul 2019-2020 în play-off și play-out”, se mai arată în comunicat.
Săptămâna trecută, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că începând cu 1 iunie jucătorii vor putea relua antrenamentele colective, iar începând cu 13 iunie Liga 1 ar putea reîncepe.
(sursa: Mediafax)