Născut într-o familie aparținând vechii nobilimi provinciale, orfan de tată, Condorcet intră la cincisprezece ani la Collège de Navarre din Paris. Dovedește un geniu matematic precoce, primele sale lucrări fiind rapid remarcate de Clairaut și de d’Alembert; în 1769, acesta din urmă îl ajută să devină membru, la douăzeci și șase de ani, al Academiei de Științe, unde va fi și secretar permanent din 1773. „Este doar începutul unei strălucite cariere politice și științifice, ale cărei prime roade sunt Essai sur le calcul intégral (Eseu despre calculul integral) (1765) și Éloges des académiciens (1666-1699) (Elogiile academicienilor, 1666-1699) (1773)”, nota cercetătoarea Alina Dumitrescu în prologul unei minibiografii atașate unei lucrări monumentale: Dicționarul scriitorilor francezi (Polirom, 2012).
Scut al societății
Ateu și anticlerical, Condorcet se atașează cercului Enciclopediștilor și fiziocraților (d’Alembert, Voltaire, Turgot), luptându-se pentru ideile noi, precum libertatea comerțului și abolirea corvezilor, sprijinind proiectele de reformă ale lui Turgot, cu care a purtat o corespondență regulată. „Realizează numeroase lucrări în diverse domenii: reforma greutăților și măsurilor, amenajarea canalelor, lupta împotriva șarlatanismului științific, Constituția civilă a clerului etc. În 1775, Turgot, pe atunci inspector financiar general, îl numește inspector la monetărie, post ocupat până la Revoluția din 1789. Ales membru al Academiei Franceze în 1782, se implică activ în campaniile ideologice premergătoare Revoluției: apărarea drepturilor omului și a cauzei minorităților, abolirea sclaviei negrilor, lupta pentru toleranța religioasă”, mai amintea biografa Alina Dumitrescu.
Modele matematice de comportament
În continuare: „După căsătoria cu Sophie de Grouchy (care va deveni ulterior muza Ideologilor) în 1786, a fost unul dintre cei mai fermi adepți ai drepturilor sociale ale femeilor. În 1785, apare Essai sur l’application de l’analyse à la probabilité des décisions rendues à la pluralité des voix (Eseu despre aplicarea analizei la probabilitatea deciziilor luate cu pluralitate de voturi); într-un mod foarte modern, această lucrare stabilește un model teoretic de decizie colectivă, Condorcet aplicând matematica la domeniul social, politic, economic. Astfel, lucrările sale constituie prima tentativă de elaborare a unor modele matematice de comportament și de luare de decizii în grup. Revoluția franceză din 1789 a făcut din Condorcet «un intelectual implicat în politică»: membru al municipalității pariziene în 1790, deputat de Paris în Adunarea legislativă, Condorcet publică în 1792 Mémoires sur l’instruction publique (Memorii despre educația publică), precum și un celebru Rapport et projet de décret sur l’organisation générale de l’instruction publique (Raport și proiect despre organizarea generală a educației publice)”.
Proiect de Constituție
Raportul, detaliat: „Acesta apăra ideea de școală laică gratuită și deschisă tuturor și stabilea cinci cicluri de învățământ. Condorcet joacă un rol activ prin articolele sale în primele evenimente revoluționare și participă la înființarea a diverse cluburi și societăți politice. În iulie 1791, după fuga regelui, este primul care cere instaurarea republicii, dar, ales în Convenția Națională, nu votează pentru moartea regelui. Ultima lui operă politică a fost redactarea unui nou proiect de Constituție, proiect care lasă loc inițiativei populare, dar care a fost respins și înlocuit în grabă de montagnarzi. Condorcet protestează împotriva proiectului ales, cel al lui Hérault de Séchelles, scriind broșura Aux citoyens français, sur la nouvelle Constitution (Către cetățenii francezi, despre noua Constituție) (1793)”.
Testamentul intelectual al secolului al XVIII-lea
Mai mult: „Preocupările sale de reformator social continuă prin redactarea, în același an, a lucrării Tableau général de la science qui a pour objet l’application du calcul aux sciences politiques et morales (Tablou general al științei care are drept obiect aplicarea calculului la științele politice și morale), lucrare ce propune o «matematică socială» permițând întemeierea rațională a unei politici democratice și eliminarea inegalităților materiale și sociale grație folosirii calculului statistic în fenomenele economice, sociale și politice. Acuzat de iacobini în 1793, se ascunde la Paris și își scrie opera cea mai cunoscută, Esquisse d’un tableau historique des progrès de l’esprit humain (Schița unui tablou istoric al progreselor minții omenești) (apărută în 1795), considerată testamentul intelectual al secolului al XVIII-lea și manifestul ideologiei progresului. Ea vizează stabilirea unei legături între progresul științelor fizice și cel al științelor morale. Condorcet arată că rațiunea și libertatea omului sporesc neîncetat de-a lungul istoriei, iar specia umană se perfecționează, ilustrând astfel ideile centrale ale filosofiei Luminilor: adevărul, libertatea, respectarea dreptului natural; evoluția către progres este tot atât de ineluctabilă ca și o lege fizică”.
Zece perioade în progresul universal
Încheierea: „Această teză a perfectibilității umane este una extrem de importantă; ea a fost preluată de doamna de Staël și de gânditorii romantici. Schița... distinge zece perioade în progresul universal: ea înfățișează emanciparea progresivă a umanității, care se desprinde de legăturile de dependență fizică și de cele create de om - fanatismul și despotismul. Ignoranța și superstiția sunt singurele obstacole reale ale omului în fața progresului, dar ele vor fi învinse datorită naturii umane perfectibile. Optimismul lui Condorcet se bazează deci pe convingerea că progresul intelectual și cel moral merg împreună. Condorcet este un reprezentant caracteristic al secolului Luminilor, moștenitorul lui Voltaire, al lui d’Alembert și al lui Diderot. Gândirea sa profundă rămâne încă de actualitate: întemeind «religia științei» (Brunetière), ea se remarcă printr-o viziune rațională, prin căutarea unei limbi și a unei metode universale și prin locul esențial acordat științei și savanților în organizarea societății”.
Opere
Du calcul intégral (1765); Essais d’analyse (1768); Éloge des académiciens (1666-1699) (1773); Réflexions sur l’esclavage des Nègres (1781); Essai sur l’application de l’analyse à la probabilité des décisions rendues à la pluralité des voix (1785); Vie de M. Turgot (1786); De l’influence de la révolution d’Amérique sur l’Europe (1786); Vie de Voltaire (1789); Mémoires sur l’instruction publique (1792); Adresse aux citoyens français sur la guerre (1792). Postume: Esquisse d’un tableau historique des progrès de l’esprit humain (1795).
Principalele ediții: Œuvres complètes, 21 vol., 1804 (reed. Firmin-Didot, 1847-1849, 12 vol.); Esquisse..., Éditions sociales, 1966 (reed. Vrin, 1970; Flammarion, 1988); Écrits sur l’instruction publique, 2 vol., ed. C. Coutel și C. Kintzel, 1989; referințe critice: K.M. Baker, Condorcet, from Natural Philosophy to Social Mathematics, Chicago-Londra, 1975; C. Kintzler, Condorcet: l’instruction publique et la naissance du citoyen, Paris, 1987; É. și R. Badinter, Condorcet (1743-1794), un intellectuel en politique, Paris, 1988; G.G. Granger, La Mathématique sociale du marquis de Condorcet, Paris, 1989.
232 de ani se vor împlini în 29 martie de la moartea lui Condorcet.
„Revoluția franceză din 1789 a făcut din Condorcet «un intelectual implicat în politică»: membru al municipalității pariziene în 1790 și deputat de Paris în Adunarea legislativă”, Alina Dumitrescu, cercetătoare
Lucrările lui Condorcet constituie prima tentativă de elaborare a unor modele matematice de comportament și de luare de decizii în grup.
„Condorcet este un reprezentant caracteristic al Secolului Luminilor, moștenitorul lui Voltaire, al lui d’Alembert și al lui Diderot”, Alina Dumitrescu, cercetătoare
Condorcet demonstrează că rațiunea și libertatea omului sporesc neîncetat de-a lungul istoriei, iar specia umană se perfecționează, ilustrând astfel ideile centrale ale filosofiei Luminilor: adevărul, libertatea, respectarea dreptului natural.