Instanța de judecată se va pronunța astăzi, la ora 15.00, în dosarul nr. 7654/2/2024, privind contestații electorale. Asociația cere suspendarea notelor și rapoartelor de informare ale instituțiilor membre ale CSAT care au participat la ședința din 28.11.2024.
Această asociație este condusă de un anumit Cătălin Georgescu, fără vreo legătură de rudenie cu candidatul la prezidențiale Călin Georgescu sau măcar cu soțul Elenei Lasconi, care are același nume.
Chiar este specificat acest aspect la finalul comunicatului de presă transmis de asociație. „Pentru informarea opiniei publice, arătăm că aceste Note și rapoarte întocmite de instituții cu atribuții în domeniul securității naționale (SRI, DGPI, STS, SIE) au fost declasificate și ar fi arătat că rezultatul procesului electoral ar fi fost afectat sau influențat. În cererea de chemare în judecată am arătat că documentele pentru care am solicitat suspendarea sunt acte administrative emise cu exces de putere, instituțiile emitente acționând cu scopul clar de a influența voința alegătorilor și implicit rezultatul alegerilor pentru funcția de președinte al României, nefiind acte legal emise în exercitarea competentei de apărare în domeniul securității naționale”, a anunțat asociația condusă de Cătălin Georgescu.
Cererea a fost introdusă înainte de a interveni decizia și comunicatul Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor, precizează cei care au dat statul în judecată.
Se cer explicații de la instituții
Alte ONG-uri au lansat o nouă petiție coordonată de Declic, cerând explicații clare în legătură cu documentele care au dus la anularea primului tur al alegerilor prezidențiale.
„În loc să ne protejeze, serviciile de informații din România funcționează în opacitate totală, fără să răspundă în fața nimănui. Noi, cetățenii, putem schimba asta. Împreună cu Funky Citizens am lansat o petiție prin care cerem un mecanism de control civil REAL asupra serviciilor de informații din România, adică SRI, SIE, DGPI și structurile informative ale Armatei Române. Este o cerință nu doar de bun-simț, ci esențială pentru o democrație funcțională”, este cerința Declic.
S-au încălcat drepturi fundamentale
A reacționat și APADOR-CH, care arată că au fost încălcate mai multe drepturi ale omului și prevederi legale sau constituționale.
„Odată trecute și parlamentarele, CCR s-a grăbit, complet irațional, să valideze rezultatele inițiale ale turului 1, deși, la renumărare, rezultatele parțiale indicau altă ordine a candidaților de pe primele trei locuri. În motivarea deciziei din 2 decembrie CCR zice că nu e nevoie să mai aștepte finalizarea renumărării, că e bine cum fusese de prima dată. Asta deși între timp se întrunise și CSAT și dăduse o «bulă» din care fiecare a înțeles ce a vrut”, a comentat și ONG-ul pentru drepturile omului APADOR-CH.
Surse din anchetă au dezvăluit, pentru Jurnalul, că e posibil ca Georgescu să fie eliminat din următoarea cursă electorală, pe motiv de siguranță națională, în legătură cu partenerii lui din Legiunea Străină.