Jurnalul.ro Ştiri Externe Consiliul de Securitate al ONU condamnă Coreea de Nord pentru testul nuclear şi începe să discute sancţiuni

Consiliul de Securitate al ONU condamnă Coreea de Nord pentru testul nuclear şi începe să discute sancţiuni

Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite a condamnat ferm vineri Coreea de Nord pentru ultimul test nuclear şi urma să înceapă imediat discuţii privind măsurile adecvate de impunere a rezoluţiilor ONU în această privinţă, transmite Reuters. 

Într-o declaraţie comună citată de AFP, toţi cei 15 membri ai Consiliului - inclusiv China, cel mai important partener economic al Coreei de Nord şi aliat tradiţional al acesteia - au indicat că "vor începe imediat să elaboreze măsuri adecvate, în conformitate cu articolul 41 al Cartei ONU, precum şi o rezoluţie a Consiliului". Articolul 41 se referă la "măsuri care nu implică utilizarea forţei armate", reaminteşte AFP. 

Statele Unite şi Japonia, urmate de Franţa, s-au pronunţat pentru noi sancţiuni, mai dure, împotriva Coreei de Nord, care a efectuat vineri dimineaţa cel de-al cincilea său test nuclear, de amploarea cea mai mare până în prezent. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a calificat testul nord-coreean drept "o provocare" şi a cerut Consiliului de Securitate să reacţioneze corespunzător. 

Al patrulea test nuclear nord-coreean a avut loc în ianuarie şi a fost urmat abia în martie de restricţii economice, financiare şi comerciale dure adoptate de ONU. A fost nevoie de două luni pentru ca Washingtonul şi Beijingul să ajungă la un acord asupra rezoluţiei respective, observă France Presse. 

Vineri, ambasadorul chinez la Naţiunile Unite s-a arătat foarte prudent, apreciind că "trebuie să ne abţinem de la orice provocare a ambelor părţi". Acordul Chinei, stat membru permanent al Consiliului de Securitate, este indispensabil pentru adoptarea de noi sancţiuni sau pentru aplicarea strictă a celor în vigoare. 

Aflat la Geneva, pentru negocierea unui armistiţiu în Siria cu secretarul de stat american John Kerry, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat: "Situaţia actuală arată că diplomaţii trebuie să fie mai creativi, nu doar să răspundă cu sancţiuni, sancţiuni şi iar sancţiuni la orice agravare a situaţiei". El a adăugat, potrivit agenţiei Reuters, că "este prea devreme să îngropăm negocierile în formula de şase (n.red. - Coreea de Nord, Coreea de Sud, SUA, Rusia, China şi Japonia). Trebuie să căutăm căi care să ne permită să le reluăm". 

La rândul său, Kerry a afirmat că Statele Unite s-au arătat în repetate rânduri dispuse la un dialog cu Coreea de Nord, dar Phenianul ar trebui să accepte denuclearizarea, ceea ce până acum a refuzat. "Am oferit deschidere după deschidere dictatorului Coreei de Nord", a spus el, adăugând că speră totuşi să se ajungă la un rezultat similar acordului nuclear cu Iranul. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri