Afacere la cheie sau afacere născută din propria sudoare?
Românii au început să aibă încredere nu doar în brandurile mari din afară, ci şi în cele autohtone. Costurile unor francize româneşti sunt, din motive obiective, mult mai mici decât cele necesare Implementării unor concepte importate, fapt ce le creşte, evident, atractivitatea, micii antreprenori fiind mult mai tentaţi să opereze în cadrul unei reţele de franciză, decât să deţină o afacere de tip start-up, graţie avantajelor conferite de apartenenţa la un astfel de business. De cealaltă parte, putem vorbi în mod categoric de o creştere semnificativă atât a interesului antreprenorilor români de a-şi franciza afacerile, cât şi de sporirea numărului de membri ai reţelelor de francize.
Avem nişte exemple de franciză reuşite în România?
Afacerile la cheie „Made in Romania” sunt cele mai puţin costisitoare şi aş vrea să exemplific: franciza Eximtur ,din turism, unde taxa de intrare este mică, în cuantum de 2.000 de euro, redevenţele se achită anual, 500 de euro, iar capitalul estimat pentru amenajare spaţiu şi dotări logistice este între 5.000-10.000 de euro. O altă companie românească ce a reuşit să aibă o creştere importantă este din domeniul brokerajului privind asigurările: Millenium Insurance Broker SA, care numără peste 100 de francize, în 53 oraşe din 33 de judeţe, şi care se situează în top 10 al brokerilor de profil. Din domeniul HoReCa, aş dori să menţionez franciza DaBo Doner, originară din Sibiu, care activează pe o nişă privind o altfel de şaorma decât cea pe care o cunoaştem. Investiţia este estimată a fi recuperată în circa 12 luni.
Cele mai sus menţionate au succes aici, dar pe plan extern cum stăm?
Străinii sunt interesaţi de afacerile româneşti, numai că noi nu ştim să le vindem. Antreprenorii de peste hotare sunt atraşi de firme din industria de încălţăminte pentru că pielea din România din care se fac pantofii este foarte bună. Şi, de asemenea, sunt foarte multe solicitări în inventică, pentru că aici sunt redevenţele mai mici. Dar câteodată, din patriotism, reuşim să ne sabotăm. Spre exemplu, un român inventase un produs legat de diabet şi a spus că vrea să facă totul în România, din păcate, investitorii americani nu au fost de acord şi au spus „pas”.
Ce face statul pentru a susţine francizele?
Din păcate, călcâiul lui Ahile îl reprezintă legislaţia de profil, faptul că nu a fost actualizată de aproape 20 de ani, dar şi ambiguităţile pe care le cuprinde în articolele sale. De pildă, legiuitorul nu-l obligă pe francizor să aibă o experienţă minimă în domeniul francizat, nu vorbeşte de sancţiuni pentru cei ce nu respectă prevederea privind obligativitatea deţinerii mărcii înregistrate.
Unde şi-au pus cel mai mult amprenta carenţele respective?
Aceste lipsuri au condus la confuzii în interpretarea şi aplicarea legii, la apariţia unor afaceri care s-au prezentat fără temei că fiind francize şi care au generat „licenţierea” de vise. Falimentele din perioada 2009- 2011 din domeniile de brokeraj bancar, imobiliar, din alte zone vizând serviciile şi retailul, au fost o consecinţă firească a anarhiei care există la nivelul mentalului unor antreprenori veroşi, mânaţi doar de obţinerea de profit pe termen scurt. O autentică afacere în franciză are nevoie de o perioadă în care să fie testată, rolul jucat de unitatea-pilot fiind unul vital în evoluţia ulterioară a reţelei respective.
Francizorii trebuie să ştie că, pe măsură ce creşte numărul de membri, apar şi dificultăţi în acordarea sprijinului şi asistenţei corecte.