Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Construcţiile au crescut cu 12,5% în primele 3 luni din 2019

Construcţiile au crescut cu 12,5% în primele 3 luni din 2019

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în trimestrul I 2019 faţă de trimestrul I 2018, ca serie brută cu 12,5%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 5,7%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

În luna martie a acestui an, au fost înregistrate majorări comparativ cu luna similară a anului trecut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 23,4%, respectiv cu 18,7%.

În luna martie 2019, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, faţă de luna precedentă, ca serie brută, cu 33,9%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 1,9%.  

Martie 2019 comparativ cu februarie 2019

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 33,9%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 44,4%, construcţiile noi cu 34,2% şi la lucrările de reparaţii capitale cu 11,7%. Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri astfel: construcţiile inginereşti cu 47,2%, clădirile nerezidenţiale cu 36,3% şi la clădirile rezidenţiale cu 14,0%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut pe total cu 1,9%, creştere susţinută de lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 11,1% şi lucrările de construcţii noi cu 5,3%. Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 30,3%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti cu 4,4%. Scăderi s-au înregistrat la clădirile rezidenţiale cu 3,9% şi la clădirile nerezidenţiale cu 0,4%.

Martie 2019 comparativ cu martie 2018

Volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută, a crescut pe total, cu 23,4%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la lucrările de construcţii noi cu 38,6% şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 0,2%. Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 19,8%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut astfel: clădirile rezidenţiale cu 29,6%, clădirile nerezidenţiale cu 27,3% şi la construcţiile inginereşti cu 16,9%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 18,7%. Pe elemente de structură s-a înregistrat o creştere la lucrările de construcţii noi cu 37,1%. Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 13,6%, respectiv cu 4,4%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut astfel: clădirile rezidenţiale cu 28,8%, clădirile nerezidenţiale cu 25,2% şi la construcţiile inginereşti cu 17,4%.

Trimestrul I 2019 comparativ cu trimestrul I 2018

Volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută, a crescut pe total, cu 12,5%, Pe elemente de structură a avut loc o creştere la construcţiile noi cu 20,6%. Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 8,0%, respectiv cu 1,1%. Pe obiecte de construcţii au avut loc creşteri astfel: clădirile rezidenţiale cu 27,3%, clădirile nerezidenţiale cu 16,3% şi la construcţiile inginereşti cu 1,4%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 5,7%, creştere reflectată în lucrările de construcţii noi cu 15,1% şi în lucrările de reparaţii capitale cu 3,9%. Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 10,2%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale cu 23,5% şi la clădirile nerezidenţiale cu 11,2%. Construcţiile inginereşti au scăzut cu 2,1%.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri