Jurnalul.ro Ştiri Locale Construirea centurii Târgu Jiu, stagnează din cauza neînţelegerilor dintre proprietarul unui teren şi cei de la Drumuri Naţionale

Construirea centurii Târgu Jiu, stagnează din cauza neînţelegerilor dintre proprietarul unui teren şi cei de la Drumuri Naţionale

Proprietarul unui teren care se află pe traseul variantei ocolitoare a municipiului Târgu Jiu a blocat miercuri dimineaţă lucrările, după ce s-a pus în faţa utilajelor, și nu le-a permis muncitorilor să lucreze. 

Ion Dodescu susține că nu a fost despăgubit și nu a vrut să lase utilajele pe terenul său până când nu primește banii. „Nu e posibil ca în statul român poliția să permită lucrări ilegale pe proprietatea unui cetățean. Nu am furat terenul. Am muncit ca să-l pot cumpăra. Unde sunt banii mei?“, a spus proprietarul nemulțumit.

La fața locului a sosit și Poliția, pentru a calma spiritele. Ion Dodescu le-a spus polițiștilor că este victima unui abuz, pentru că el nu a fost despăgubit. În cele din urmă, proprietarul a mers la sediul IPJ Gorj pentru a clarifica situația. Lucrările au fost sistate în zonă.

Cristi Tudor, reprezentantul Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu, a explicat că banii sunt consemnați în dreptul proprietarului, dar nu îi poate încasa până când nu se va face dezmembrarea terenului: „Conform Legii 255, procedurile merg în paralel. Decizia de expropriere a fost emisă în anul 2014, iar terenurile au intrat în patrimoniul statului odată cu intabularea culoarului de expropriere, realizată de OCPI Gorj. S-a făcut această punere în posesie, conform legii. Acest proprietar nu ne-a permis intrarea pe teren. A mai avut o executare silită pe care a câștigat-o în instanță pe un viciu de procedură. S-a refăcut această executare și a fost aprobată de instanță. În decembrie 2016 am venit cu executorul și ne-a pus în posesie. Dumnealui nu permite accesul angajaților companiei“.

Sursa: gjx.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri