Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Consumatorii de electricitate care vor primi banii înapoi de la furnizori

Consumatorii de electricitate care vor primi banii înapoi de la furnizori

de Redacția Jurnalul    |   

Facturile de regularizare la electricitate au început să fie emise iar mulți consumatori au de plătit sume uriașe. Însă există și o categorie de clienți care vor primi banii înapoi de la furnizori.

Este vorba despre cei care au făcut economii anul trecut și vor intra într-un alt plafon de preț. Dacă un client avea un consum mediu lunar de peste 100 kW în 2021 iar în 2022 acesta a fost redus sub 100 KW/lună, furnizorul îi returnează diferența dintre 0,80 lei/kW și 0,68 lei/kW. Suma se scade din următoarea factura ori se poate restitui în cont, la cererea consumatorului, scrie antena3CNN

Clienții casnici au beneficiat de două plafoane de preț în 2022, de 0,68 lei/kW pentru consum sub 100 kW/lună și de 0,80 lei/kW pentru consum între 100-300 kW/lună. În septembrie 2022, s-a plafonat la 0,80 lei/kW pentru consumul mediu lunar între 100-300 kW la primii 255 kWh și la 1,3 lei/kWh pentru diferența de consum de până la 300 kWh.  Totodată, consumul de peste 300 kW/lună a fost plafonat la 1,3 lei/kW.

 

Subiecte în articol: energie consumatori facturi electricitate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri