Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Consumul de peşte gras creşte şansele de supravieţuire a bolnavilor diagnosticaţi cu cancer intestinal

Consumul de peşte gras creşte şansele de supravieţuire a bolnavilor diagnosticaţi cu cancer intestinal

Persoanele cu cancer de intestin îşi pot creşte şansele de supravieţuire consumând o cantitate semnificativă de acizi graşi omega 3 care se găsesc în peştele gras, cum ar fi tonul şi somonul, susţine un studiu publicat miercuri în revista britanică 'Gut' specializată în gastroenterologie şi hepatologie, citată de agenţia France Presse.

Analiza datelor a mai mult de 170.000 de subiecţi a arătat că printre cele 1.659 de persoane care au dezvoltat cancer intestinal, există o corelaţie puternică între absorbţia unor cantităţi mari de omega 3 şi un risc mai mic de deces.

Acest studiu arată că în comparaţie cu pacienţii care au consumat mai puţin de 0,1 grame pe zi de omega 3, cei care au consumat cel puţin 0,3 grame pe zi de omega 3 după ce au fost diagnosticaţi cu cancer intestinal, au avut un risc cu 41 la sută mai mic de a deceda din cauza acestei maladii.

"Dacă aceste constatări sunt confirmate de alte studii, pacienţii cu cancer de intestin pot avea un beneficiu din consumul de peşte gras în prelungirea ratei lor de supravieţuire", au declarat cercetătorii.

Această descoperire oferă o primă bază de referinţă, dar cercetări ulterioare sunt încă necesare pentru a obţine asigurarea că această legătură nu este o pură coincidenţă şi că Omega 3 reduce efectiv riscul de deces, au adăugat aceştia.

Omega 3 sunt acizi graşi esenţiali indispensabili pentru funcţionarea creierului, a sistemului nervos şi a retinei, care au, de asemenea, un efect benefic asupra inimii şi a sănătăţii mentale.

Ei se găsesc în cantităţi mari în peştele gras (sardine, macrou, hering, somon, ton), precum şi în nuci, rapiţă şi soia, mai notează AFP.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: cancer peste peste gras cancer intestinal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri