Plouă și azi, nu doar străzile Bucureștiului au devenit navigabile, ci ale întregii Românii. Pe timpul Potopului a curs din cer 40 de zile și 40 de nopți, de unde s-ar vedea că abia a început să plouă. Aveți arca pregătită?
Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, crede că Potopul a avut loc chiar aici, la noi. Iar una dintre ipoteze e că s-a produs ca urmare a scurgerii în bazinul pontic a unei mase de apă de topire postglaciară prin fluviile ruseşti. Acum nu e musai să vină norii de ploaie dinspre mare, ei pot să și cunoască mutații rapide, din nordul extrem, spre sud, cu puțin ajutor. Bine că există rachete antigrindină, fiindcă, în lipsa acestor „Patriot”-uri de intercepțare, Potopul ar fi fost un adevărat bombardament. Grâul se apropie de recoltat și dacă în afară că e greu să se coacă, mai e și pus la pământ de gheață, e de-a dreptul tragic.
Da, însă exact pentru asta există contractele pe starea vremii de pe piețele futures de la Chicago. Hedgingul n-ar fi servit doar atunci când ne-am împrumutat neinspirat în dolari, ci e bun și pentru cereale, mai ales că, pe la începutul secolului XX, eram considerați grânar. Atunci ora exactă se dădea la Chicago și la Brăila.
Exportul de cereale se realiza prin intermediul bursei de la Brăila și al porturilor din vecinătate. Marfa ajungea apoi la Sulina, pentru a fi transportată pe mare. În 1870, la Brăila, funcționau nouă societăți de asigurare.Transportul cerealelor pentru export a fost prima formă de asigurare.
Extinderea asigurărilor private era legată de dezvoltarea creditului. Marea proprietate, ce contracta împrumuturi de la bănci, le garanta cu recoltele, dar finanțările erau condiționate de asigurarea împotriva calamităților. Cele două activități financiare se potențau reciproc. Astfel are loc o dezvoltare a asigurărilor de transport, agricole, de incendiu, urmate de acelea de viață. Și în această cheie s-au desfășurat lucrurile cel puțin până la reforma agrară din 1921, după care producția n-a mai fost „aceea de sub marea proprietate”, desfacerea grâului nu mai era „aurul dinainte de război”, după cum notează marele economist Gh.M. Dobrovici.
Dar să ne întoarcem în zilele noastre. Când plouă. Inclusiv la Brăila și Galați, fără ca grâul să poată fi apărat suficient, așa cum fostul „coleg” al Brăilei, Chicago, poate să o facă. Războaiele nu se mai poartă convențional, nici măcar sindical sau prin intermediul atentatelor, și cel mai bine te păzește piața. Dar ca să înțelegi acest lucru e nevoie să ajungi la un anumit nivel de evoluție, iar noi suntem în plin regres.