Jurnalul.ro Ştiri Observator ANSVSA: 4.600 kg de produse reținute și amenzi de 1,9 milioane de lei, înaintea sărbătorilor

ANSVSA: 4.600 kg de produse reținute și amenzi de 1,9 milioane de lei, înaintea sărbătorilor

de Redacția Jurnalul    |   

Inspectorii sanitar-veterinari au reținut peste 4.600 de kilograme de produse de origine animală și au dat amenzi de peste 1,8 milioane de lei, în urma primelor controale făcute înainte de sărbătorile de iarnă.

Potrivit ANSVSA, în intervalul 30 noiembrie – 11 decembrie, au fost făcute 3.305 controale în unităţi de depozitare a produselor de origine animală autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pieţe agro-alimentare, târguri, unităţi de tip hipermarket/supermarket, unităţi de comercializare a produselor alimentare de origine animală şi nonanimală, precum şi în unităţi de alimentaţie publică.

În urma neregulilor, au fost date 291 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.891.860 de lei.

Totodată, au fost emise 6 ordonanțe de suspendare a activității și o ordonanță de interzicere a activității.

S-a reținut 4.618,9 kg produse de origine animală (carne porc, carne pasăre, pește și produse din pește, lapte, produse lactate și 389.104 buc ouă) în valoare de 294.086 de lei, precum și 7.900 kg de produse de origine nonanimală.

Printre deficiențele constatate se numără depozitarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, produse expirate, vânzare fără respectarea condiţiilor de igienă sau în spaţii neînregistrate sanitar veterinar, manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, lipsa unor documente, transportul de produse alimentare cu mijloace de transport neînregistrate sanitar veterinar.

ANSVSA anunță că va intensifica acţiunilor de inspecţie şi control cu această tematică.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: controale ansvsa carne
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri