Jurnalul.ro Ştiri Observator Se poate evita controlul fiscal?

Se poate evita controlul fiscal?

de Redacția Jurnalul    |   

Notificarea de conformare, avizul de inspecție fiscală și „contribuabilii care, dacă respectă două etape, nu vor mai fi verificați niciodată”.

Printre numeroasele modificări aduse prin OUG nr. 188/2022 regulilor ce guvernează controalele efectuate de organele fiscale regăsim o prevedere ce impune acestora, cu efect imediat, notificarea prealabilă a contribuabililor „prezumtivi a fi selectați pentru efectuarea inspecției fiscale”. „Acești contribuabili vor fi anunțați în scris cu privire la riscurile fiscale identificate, punându-li-se în vedere ca, în cel mult 30 de zile de la primirea notificării, să depună sau să-și corecteze declarațiile fiscale. Conținutul concret al notificării va fi reglementat prin ordin al președintelui ANAF ce urmează a fi emis cel târziu în 27 februarie 2023.” afirmă Livia-Maria Roman, Avocat Iordăchescu & Asociații.

Până la împlinirea termenului de 30 de zile, organele fiscale nu vor întreprinde nicio acțiune în vederea selectării pentru efectuarea inspecției fiscale. După „expirarea” termenului, există două variante:

 

Comunicat de presă furnizat și asumat de PR & More

Citește comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=17219

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: control fiscal contribuabili
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri