Jurnalul.ro Ştiri Locale Copil de 9 ani operat cu succes de o tumoră de peste 3 kilograme

Copil de 9 ani operat cu succes de o tumoră de peste 3 kilograme

Un copil de 9 ani a fost operat cu succes de o tumoră de peste 3 kilograme. Intervenția a avut loc la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Potrivit reprezentanților unității medicale, intervenția a avut loc în sala de operații a Secției Clinice Chirurgie și Ortopedie Pediatrică. Medicii au intervenit chirurgical pentru a extirpa o tumoră, de peste trei kilograme, din abdomenul unui copil în vârstă de 9 ani.

Reprezentanții spitalului arată că pacientul s-a prezentat la spital acuzând dureri în zona abdomenului, stare de rău și vărsături, iar în urma investigațiilor a fost depistată o „tumoră gigantă, multichistică, de mezenter, cu dimensiuni de aproximativ 70/40/30 cm, care a determinat volvularea (răsucirea) intestinului subțire”.

Operația a durat mai bine de trei ore, tumora fiind complet îndepărtată.

După intervenție, copilul este internat în Secția Clinică Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, pentru recuperare postoperatorie.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: copil tumora operat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri