Că logica, rigoarea, focusul pe rezultate verificabile și replicabile nu sunt decât modalități prin care „albii” îi țin departe de putere și influență pe „non-albi” și își impun viziunea „colonizantă” și „exploatatoare” asupra lumii.
Evident, cei care vehiculează această teorie nu realizează cât de rasiști în mod inconștient sunt chiar ei, din moment ce presupun că doar albii ar fi capabili de rigoare științifică. Și uită că știința, practicată corect, a respins postulatele că ar exista rase „superioare” și „inferioare”.
Așa că am face bine să apărăm știința de astfel de atacuri, pentru că ea nu discriminează niciodată pe nimeni. Matematica sau chimia nu lasă loc de propagandă sau ideologie. Și la fel e și cu economia, chiar dacă atât naziștii, cât și comuniștii propovăduiau că politiciul trebuie să primeze asupra economicului.
Să trecem însă de la rasă la gen. Nu știu dacă demersul de a realiza topuri cu femei de afaceri și nu cu oamenii de business în general își are originea în literatura populară, de unde a cules Ioan Slavici povestea Spaima zmeilor: „A fost odată ce-au fost; a fost un om şi-o femeie, bărbat şi muiere...”.
Dar în ciuda „tradiţiei” mărturisesc că tot nu înţeleg de ce se judecă pe criterii de sex şi nu de eficienţă. Pot exista „board”-uri compuse numai din femei, dacă acest lucru face compania să meargă mai bine. Femeile sunt oameni, la fel ca bărbații, cei mai buni manageri sau specialiști trebuie să conducă, indiferent de sex.
Din punct de vedere economic, problema e pusă eronat când e adus sexul în prim-plan. Şi la fel se întâmplă la preşedinţie sau primărie. Preşedintele sau primarul e necesar să aibă nişte calităţi şi merită să fie aleasă persoana potrivită, indiferent dacă e femeie sau bărbat.
Ba chiar discursul să alegem şi o femeie este jignitor pentru capacitatea persoanelor, care pot ocupa posturi pe seama meritocraţiei. Mai ales că niciunui investitor nu-i dă mâna să piardă bani fiindcă n-a numit, ca manager, omul potrivit la locul potrivit. Iar când observăm că are loc o soluţionare a chestiunii segregării pe criteriu de gen la acest mod, se poate trage concluzia că se recurge la o rezolvare în absenţa educaţiei, care ar face ca această problemă să nu existe.
Apropo de educație, laureatul Nobel pentru literatură Saul Bellow, din ale cărui cărți autobiografice, Iarna decanului și Ravelstein, răzbate - în cea de doua alături de Allan Bloom - nevoia de educare, o necesitate profundă, conservatorismul educațional este confundat cu rasismul. Adică, nu cu necesitatea egală de învățare, indiferent de rasă sau gen, care să permită ulterior alegerea celui mai bun manager.
Și nu doar din aceste opere ale lui Bellow transpare acest spirit, ci și din Herzog sau Darul lui Humboldt. Scriitorul și profesorul Bellow împreună cu colegul Bloom de la Universitatea din Chicago au fost preocupați de o abordare multidisciplinară a educației pentru studenții talentați, privind critic multiculturalismul, care l-a făcut pe Bellow să afirme: „Cine este Tolstoi-ul zulușilor? Dar Proust-ul papuașilor? Aș fi bucuros să-l citesc”. Prin respectivele spuse, de care a fost constrâns să se delimiteze ulterior, Saul Bellow dorea doar să preîntâmpine o criză a spiritului american, carte cu acest titlul pe care Allan Bloom a scris-o în cele din urmă, la sugestia sa.
Încercările de a numi în Chicago o stradă după Saul Bellow, din cartierul său Hyde Park, s-au lovit de refuzul autorităților locale pe motiv că el a făcut considerații rasiste. Într-un târziu, o porțiune de un singur bloc de pe bulevardul West Augusta, din Humboldt Park, a fost denumită Saul Bellow Way. Iată până unde poate merge corectitudinea politică!