Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Coronacriza demolează micile afaceri din România

Coronacriza demolează micile afaceri din România

de Valentin Gros    |   

Economia va avea de suferit de pe urma coronavirusului. Studiile de profil relevă că numărul salariaților care își vor pierde joburile va fi cu numai 20% mai mare decât cel al falimentelor. Astfel, cel mai probabil, vor fi afectate în special afacerile de familie și microîntreprinderile care funcționează cu puțini angajați. Șomajul amenință să devină, în viitorul apropiat, o problemă gravă a României, care a rămas în urmă cu măsurile de redresare. Specialiștii acuză bâlbâielile guvernanților noștri și arată că țări vecine, precum Ungaria, Cehia, Polonia sau Bulgaria, s-au mișcat mai repede și au venit în sprijinul mediului de business.

 

Criza economică generată de pandemia COVID-19 ar putea cauza intrarea în faliment a circa 150.000 de firme din România în următorul an, potrivit unei analize a companiei de consultanță în management Horváth & Partners. Estimarea se bazează pe datele ce arată evoluția firmelor active pe piața locală, în perioada 2008 - 2017. Astfel, numărul companiilor intrate în faliment s-a dublat între 2008 și 2009, crescând de la 57.500 în 2008 la 114.500 în 2009.

Potrivit datelor analizate de compania de consultanță, totalul firmelor intrate în faliment a rămas, pe plan local, la peste 100.000 în perioada imediat următoare vârfului crizei trecute, adică în intervalul 2009-2013. Numărul ridicat de falimente a dus, ca o consecință directă, și la creșterea ratei șomajului. În perioada aceasta, aproximativ 600.000 de oameni au devenit șomeri ca urmare a intrării în faliment a firmei pentru care lucrau.

Întorși de peste hotare

Piața forței de muncă mai acuză două probleme, la fel de grave: șomajul tehnic și lucrătorii care au revenit din străinătate, pentru că au rămas fără locuri de muncă. „25% dintre IMM-uri s-au închis sau se vor închide în următoarea perioadă. Sunt peste un milion de oameni trimiși în șomaj tehnic”, a afirmat Cristian Lungu, managerul Agenției de Consultanță pentru Dezvoltarea Afacerilor. „S-au mai întors minimum un milion de români în țară. Cum vor fi absorbiți aceștia în câmpul muncii? Cum vor deveni aceștia contribuabili, nu asistați social? Este nevoie de un plan de susținere a IMM-urilor”, a adăugat Lungu.

Risc de recesiune severă

Toate aceste efecte economice, puse cap la cap, se amplifică într-un ritm îngrijorător. Urmările în plan macroeconomic nu se vor lăsa așteptate. „Ne vom trezi rapid cu peste două milioane de oameni fără joburi și cu o recesiune severă din care ne va fi greu să ieșim”, se arată într-o analiză efectuată de compania de consultanță Frames. Potrivit cercetării, România riscă să piardă cursa pentru competitivitate în fața țărilor din regiune, precum Polonia, Ungaria și Bulgaria, care vin cu măsuri concrete de susținere a economiei, menite să asigure continuarea business-ului dincolo de perioada stării de urgență.

Planuri cu bătaie scurtă

La noi, planurile de combatere a crizei vizează doar 2% din PIB și acoperă doar perioada de stare de urgență. În Ungaria, o țară care are o economie cu 40% mai mică decât cea a României, Guvernul alocă 30 miliarde de euro (20% din PIB) pentru compensarea efectelor crizei, printre care și un fond strategic de 1,3 miliarde de euro pentru investiții în infrastructură, afirmă experții citați.

La rândul ei, Cehia a anunțat un plan de stimulare a economiei de 18% din PIB (50 miliarde de euro), Polonia alocă 47 miliarde de euro (10% din PIB) pentru susținerea economiei, iar Bulgaria accelerează planurile pentru trecerea la euro.

 

Mediul privat pierde 4% din angajați

„Dacă ținem cont de numărul de falimente pe care l-am estimat pentru 2020, am putea asista la intrarea în diferite forme de șomaj a circa 180.000 de persoane, adică în jur de 4% din populația care lucrează în mediul privat în România”, a declarat Kurt Weber (foto), director general al Horváth & Partners România. El a observat câțiva factori care ar putea diminua impactul negativ al crizei în care ne aflăm. „Multe companii joacă un rol credibil de cetățean responsabil, susținând activ lupta împotriva pandemiei”, a spus oficialul firmei de consultanță. De asemenea, potrivit acestuia, „colaborarea digitală dintre oameni a devenit foarte firească”, generând experiențe similare cooperării de dinainte de pandemie.

 

Până în prezent, Guvernul a promis și încă nu a plătit nici un leu din cele 10 miliarde pentru șomajul tehnic și 15 miliarde de lei garanții pentru susținerea creditării IMM-urilor. În rest, după o adevărată bâlbâială privind plata taxelor, a oferit o bonificație pentru cei care își plătesc taxele la timp și a anunțat un proiect de a reducere a salariilor în sectorul public.

Adrian Negrescu, manager Frames

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri