Jurnalul.ro Ştiri Justitie Flagrant la Bruxelles: Cine este Eva Kaili, Vicepreședinta Parlamentului European în casa căreia s-au găsit "saci cu bani"?

Flagrant la Bruxelles: Cine este Eva Kaili, Vicepreședinta Parlamentului European în casa căreia s-au găsit "saci cu bani"?

de Andreea Tiron    |   

Europarlamentarul aflat în centrul scandalului de corupție care zguduie Bruxelles-ul, vicepreședinta Parlamentului European, Eva Kaili vine din Grecia, are 44 de ani și a fost prezentatoare de televiziune. Kaili a susținut public recentele reforme ale muncii din Qatar și a fost reținută după ce anchetatorii belgieni au găsit „saci cu bani” în casa ei.

Numele Evei Kaili este pe buzele tuturor la Bruxelles de când a izbucnit scandalul de corupție.

Deputat grec al Parlamentului European, Kaili a fost arestată vineri de poliția belgiană în cadrul unei „anchete majore” și a fost acuzată de „participare la o organizație criminală, spălare de bani și corupție”.

Kaili este suspectată de lobby ilicit în favoarea unui stat din Golful Persic, pe care presa belgiană l-a identificat drept Qatar, gazda controversată a Cupei Mondiale FIFA 2022.

Surse vorbesc despre faptul că eurodeputatul a fost „prins în flagrant”, singura circumstanță care declanșează o revocare imediată a imunității parlamentare. Tatăl ei, Alexandros, și soțul ei, Francesco Giorgi, au fost luați și ei la interogatorii pentru presupusul rol pe care l-au jucat în organizația criminală.

Cine este Eva Kaili?

Absolventă în arhitectură, inginerie civilă și afaceri europene, Kaili și-a început cariera ca jurnalist pentru MEGA Channel în țara sa natașă, Grecia.

Din 2007 a devenit deputat în Parlamentul Elen, ca membru al PASOK, partidul social-democrat care era atunci una dintre forțele politice aflate la putere. 

Doi ani mai târziu, PASOK a intrat în guvern sub conducerea prim-ministrului George Papandreou, care s-a confruntat cu critici enorme pentru gestionarea crizei devastatoare a datoriilor suverane.

Când Papandreou s-a confruntat cu un vot de încredere în 2011, Kaili a refuzat inițial să-l susțină, dar ulterior s-a răzgândit și toți parlamentarii PASOK și-au susținut premierul.

Potrivit euronews.com, pe măsură ce criza greacă s-a înrăutățit, Kaili a candidat pentru Parlamentul European și a fost aleasă în 2014. Ea s-a alăturat puternicului grup Socialist & Democrats (S&D) și s-a remarcat printr-o atitudine deschisă și prietenoasă cu mass media.

Kaili s-a implicat în principal în proiectele din agenda digitală a UE, având acces la fișiere legate de inteligența artificială, securitatea cibernetică și blockchain.

Începând cu 2021, salariul ei se ridica la 7.146 EUR pe lună, împreună cu o indemnizație generală lunară de 4.778 EUR și cheltuielile de călătorie rambursate.

De-a lungul anilor, Kaili a făcut parte dintr-o varietate de comitete, inclusiv ca membru supleant în Delegația pentru relațiile cu Peninsula Arabă (DARP).

Hannah Neumann, europarlamentar:

"Era destul de evident că câțiva colegi din grupul S&D aveau o agendă puternică pro-Qatar. Cu toate acestea, nu m-am gândit niciodată că în unele cazuri acest lucru ar putea fi legat de interferențe externe ilegale, iar acuzațiile m-au șocat", a declarat Neumann pentru Euronews.

Eva Kaili nu beneficiază de imunitate deoarece a fost prinsă, vineri, "în flagrant delict". Domiciliul acesteia a fost percheziționat. Și tatăl ei a fost găsit cu sume mari de bani. O percheziție a fost efectuată și la domiciliului unui alt eurodeputat.

Suspiciunile privesc "plata unor importante sume de bani sau oferirea unor cadouri semnificative unor terţi aflaţi într-o poziţie politică şi/sau strategică ce permite, în cadrul Parlamentului European, influenţarea deciziilor" acestei instituţii, transmite Parchetul federal.

Totodată, preşedinta Parlamentului European, malteza Roberta Metsola, i-a retras Evei Kaili toate atribuțiile pe care i le delegase, printre care și cea de reprezentantă pentru Orientul Mijlociu.

Oficiali din Grecia au declarat luni că au înghețat toate conturile vicepreședintelui Parlamentului European, Eva Kaili, după arestarea acesteia de către poliția belgiană, sub acuzație de corupție.

Poliția investighează acuzațiile conform cărora persoane care lucrează pentru gazda Cupei Mondiale, Qatar, ar fi dat mită uriașă politicienilor europeni pentru a influența dezbaterile politice.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri