Undeva în Măgurele, la numai câţiva kilometri de Bucureşti, într-un conac, cu aer misterios, de epocă, mai mulţi cercetători români fac performanţă discret. În ciuda rezultatelor lor, autorităţile din ţara noastră nu-i prea bagă în seamă. În schimb, se bucură de o mare recunoaștere internaţională. Putem spune că Institutul de Ştiinţe Spaţiale (ISS) este o „Aria 51” românească.
În ultima vreme s-a tot vorbit despre un viitor „Silicon Valley” pe platforma Măgurele, despre promisiuni de investiții, dezvoltare, cercetare, lasere sau chiar trimiterea unui român pe Lună. Am fost la Institutul de Ştiinţe Spaţiale fără mari așteptări. Mă gândeam că voi găsi un grup de cercetători uitați prin laboratoare, blazați, supărați pe lipsa de interes a guvernelor de după ’90 față de domeniul lor. Nu credeam că o să aflu acolo de mari performanțe. Am descoperit exact opusul. 100 de cercetători români veghează la ce se petrece în spațiul cosmic, proiectează sateliți, colaborează cu NASA, studiază „marțieni”. Savanți
Ciuperca extraterestră
Puţină lume ştie că România deține nişte vietăţi născute în spațiul extraterestru. Este vorba despre nişte ciuperci. Cercetătorii George şi Marian Mogâldea, fraţi gemeni, vorbesc în acelaşi timp când descriu realizarea lor. Ei au avut o idee extraordinară: după ce au citit mai multe studii, şi-au dat seama că sporii ciupercilor de pădure au o evoluţie similară cu unele bacterii şi mulți viruşi. Astfel, au trimis mai multe cutii etanşe cu spori pe Staţia Spaţială Internaţională. Ciupercile s-au născut și s-au dezvoltat acolo mult mai rapid decât pe Pământ. Concluzia experimentului lor a fost că incintele şi obiectele care ajung în spaţiu trebuie sterilizate şi curăţate mult mai bine, la cu totul alte standarde, fiindcă în cazul unei contaminări a cosmonauţilor cu ceva care pe Terra pare banal, acolo boala va fi mult mai agresivă decât suntem noi obișnuiți. Chiar și un simplu virus gripal, care pe Pământ poate fi tratat cu câteva medicamente, în spațiu poate fi extrem de periculos, dezvoltarea lui fiind galopantă în acel mediu. Iar aceasta este o descoperire a cercetătorilor noștri de la Măgurele, care a fost implementată ulterior în toate programele spațiale.
Sateliți românești
Goliat este numele primului satelit românesc, în fapt un nanosatelit, care a fost lansat pe orbită în anul 2012. Astfel de echipamente au o importanţă foarte mare. Orice e trimis în Cosmos implică nişte cheltuieli enorme, calculate la fiecare gram. Un echipament de tipul acestui mic satelit, utilat cu tehnologie miniaturizată, reduce mult costurile zborurilor cu caracter ştiinţific sau comercial. Goliat a fost conceput, proiectat și construit integral de o echipă formată numai din cercetători români și România face parte din clubul foarte restrâns al ţărilor care pot produce astfel de echipamente spațiale.
Tot la ISS un grup de cercetători coordonat de dr. Aurelian Radu se află într-o fază avansată în studierea şi combaterea turbulenţelor aeriene. Datorită observaţiilor şi tehnologiilor dezvoltate de ei vor putea fi prevenite dezastre în aer.
Suntem tari la informatică
O altă zonă performantă a Institutului este partea de informatică spaţială. Ca o recunoaștere a profesionalismului cercetătorilor noștri, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a ales să-şi ţină baza de date în beciul conacului de la Măgurele. Pe la Data Center-ul de aici trec toate informaţiile sosite din spațiu obţinute de ţările europene. Ele se înmagazinează aici și circulă în timp real între diverse laboratoare din lume.
Tot specialiştii institutului au o contribuţie majoră la alcătuirea părţii de soft a experimentului european LISA. Acesta va fi primul observator spațial de unde gravitaționale alcătuit din trei sateliți uniți prin raze laser, așezați în formă triunghiulară, la distanțe de 2,5 milioane de kilometri unul de altul, care vor urma Pământul în orbita sa în jurul Soarelui, pentru un studiu aprofundat al Universului Gravitațional. Sateliții vor avea caracteristici superioare fostei misiuni LISA Pathfinder, care a zburat cu succes în decembrie 2015 și a testat pentru un an cele mai importante componente tehnice. Lansarea celor trei sateliţi este programată pentru anul 2034 iar misiunea lui va dura până în 2046, însă munca a început de ceva vreme. Aşa cum spune Sorin Zgură, „În ştiinţele spaţiale, la cât de mult costă un experiment şi la ce riscuri implică, pregătirile lui iau foarte mult timp. Un eşec ar însemna pierderi incomensurabile de timp și resurse.”
Plimbare virtuală prin Univers
Doctorul fizician Laurenţiu Caramete, implicat în mai multe proiecte ştiinţifice de anvergură, este şi un pasionat al popularizării ştiinţei prin mijloace IT. El a creat mai multe programe de realitate virtuală, care explică și celor care se pricep mai puțin ce e cu sistemul solar sau cu spaţiul cosmic. L-am testat şi eu în timpul vizitei la Instititut şi am avut senzaţia că am călătorit, realmente, prin Univers.
La ISS există şi „Laboratorul de Aplicaţii Spaţiale pentru Știinţă şi Sănătate”. El are un rol dublu, să dezvolte echipamente folosite la antrenarea astronauţilor, dar şi să adapteze unele dintre acestea, folosite deja, pentru viaţa noastră de zi cu zi. Astfel, oamenii de aici au făcut o trusă de telemedicină cu comunicaţie prin satelit, care poate funcţiona oriunde, și în spațiu, dar și pe Pământ, chiar în zone unde nu există semnal la reţele de telefonie mobilă. Acesta, cu ajutorul unei camere de luat vederi dotate cu mai mulți senzori, poate estima starea de spirit a unui cosmonaut înaintea unei misiuni de ieşire în spaţiu: dacă e obosit, deprimat, beat sau în pragul unei crize de nervi, pe scurt, dacă e apt, sau nu, să îşi îndeplinească misiunea. Cercetătorii laboratorului, conduşi de Cristian Vizitiu se gândesc să adapteze într-un viitor apropiat soft-ul lor şi pentru şoferi, de exemplu. „Cum ar fi ca motorul să se blocheze automat dacă cineva s-ar sui la volan după mai multe beri?”, spune acesta.
Savanții noștri, prezenți peste tot în lume
Oamenii de la ISS nu-s de găsit doar în Măgurele. Ei itinerează prin marile laboratoare ale lumii, de la cele ce depind de NASA, ESA, până la cele ale Agenţiei Spaţiale Ruse sau JAXA (Agenţia Spaţială Japoneză). Unii dintre ei îşi petrec timpul la Dubna, un adevărat oraş ştiinţific aflat în Rusia. Cercetătoarea Elena Firu se află în Japonia, unde studiază emulsiile nucleare. Gina Isar îşi petrece o parte din timp tocmai în pampasul argentinian. Ea colaborează cu observatorul „Pierre Auger”, unul dintre cele mai mari şi mai complexe din lume, întins pe mai multe sute de hectare. Probabil că vor pleca temporar şi o parte din mulţii studenţi sau tineri absolvenţi care fac practică acum la ISS şi vor deveni angajaţi ai institutului. Ceea ce e important, însă, e altceva. În ciuda vânătorii de creiere practicate la scară mondială şi a ofertelor generoase venite din alte părţi ale globului, salariaţii ISS nu au dezertat şi niciunul nu a rămas în ultimii ani de tot în străinătate.
Tristeţea cercetătorilor: „Vrem respect și în țară, așa cum avem în străinătate”
Istoria ISS începe în anul 1956, când s-a numit Laborator de Raze Cosmice. În anii 90, lipsa de interes pentru cercetare a împiedicat transformarea lui într-un institut independent. Nu se ştie de ce, ani în şir a fost menţinut ca o filială fără personalitate juridică a Institutului Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiilor. Cu mers de melc şi multă birocraţie, ISS capătă dreptul să devină filială cu personalitate juridică distinctă a INFLPR abia în anul 2004. Din 2013 el are toată structura unei instituţii complet autonome, cu tot ce implică asta: consiliul ştiinţific, consiliu de conducere, departament juridic, de personal, structuri administrative. Există şi o hotărâre a Consiliului de Administraţie al INFLPR prin care se aprobă separarea celor două entităţi.
Din păcate, în ultimii ani, desele schimbări de garnitură de la Ministerul Cercetării și birocraţia care a devenit din ce în ce mai stufoasă nu au dus încă la acordarea statutului de Institut Naţional de Cercetare Dezvoltare către ISS. Angajații consideră această stare o „sabotare a unei instituţii care chiar merge bine şi face glorie României”. Peste tot în lume omoloagele ISS au un grad sporit de independență, lucru care duce la diminuarea blocajelor de tot felul şi o mai bună capacitate de atragere şi gestionare a fondurilor necesare funcţionării. Cei peste 100 de cercetători ai ISS au şi ei o tristeţe. Nu vor doar autonomie, ci vor independența Institutului de Științe Spațiale și o recunoaștere la nivelul percepției de care au parte în laboratoarele din lume.
De la Fântânele, la Brookhaven Laboratory
Dr. Ion Sorin Zgură, directorul Institutului de Ştiinţe Spaţiale, are o poveste interesantă. Născut în comuna Fântânele, județul Constanța, a fost iniţial atras ca mai toţi tinerii din zonă, la începutul anilor 90, de meseria de marinar, care i-ar fi adus bani şi posibilitatea să vadă lumea. A lucrat ca motorist pe mai multe nave: „Aveam mulţi timpi morţi pe vapor. Încă din liceu m-am simţit atras de fizică şi astronomie. Preferam să citesc lucrări de fizică sau, pur şi simplu să mă uit la stele. Mi-am dat seama, că mi-ar plăcea să aprofundez ce citeam şi să mă fac fizician. Am venit la Bucureşti, să fac Facultatea de Fizică”.
Și-a îndeplinit şi visul de a vedea lumea. A făcut doctoratul într-un parteneriat româno-american, în cadrul colaborării BRAHMS, fiind trimis să studieze fizica energiilor înalte la National Brookhaven Laboratory, cel mai cunoscut accelerator de particule din SUA: „Pe lângă cunoştiințele ştiinţifice pe care le-am dobândit, am văzut cât de eficienţi şi organizaţi sunt americanii. Cum reuşesc să atragă finanţări publice sau private pentru cercetare, ce condiţii au. Cercetătorii lor veneau cu plăcere la muncă. Atunci când am ajuns director la ISS, am încercat să aplic ce am văzut acolo, să-i fac pe oamenii care lucrează aici să nu-şi mai dorească să plece peste mări şi ţări. E adevărat, sunt momente în care regret că acord prea mult timp problemelor administrative, care la noi se mişcă tare greu, când, de fapt, puteam să mă ocup de ştiinţă. Dar cineva trebuie să facă şi asta”.
Istorie veche, istorii noi
Clădirea în care funcţionează Institutul de Ştiinţe Spaţiale (ISS) are o istorie aparte. Ea a aparţinut familiei Oteteleşanu, una dintre cele mai bogate şi influente din Bucureştiul secolului XIX. Legenda spune că a fost pierdută la cărţi de către unul dintre Oteteleşeni, iar cel ce a câştigat-o a închiriat-o scriitorului Ioan Slavici, care a deschis aici o şcoală de fete celebră în epocă. Slavici era vizitat deseori la Măgurele de către Mihai Eminescu, poetul rămânând deseori peste noapte aici. Se spune că Eminescu a scris poezia „Lacul” inspirat de ochiul de apă care se află în spatele ISS. Tot în clădirea insitutului şi-a avut biroul academicianul Horia Hulubei, considerat părintele fizicii româneşti moderne. Acum, în încăperea respectivă lucrează dr. Ion Sorin Zgură, directorul ISS.