Prețurile au mai scăzut după sărbători, iar turiștii se bucură de soare, de plajele largi ale Pacificului și de verdele aproape neverosimil al junglei, care pare că nu obosește niciodată. După aglomerația din decembrie și începutul lui ianuarie, când diaspora se întoarce „acasă”, iar americanii fug de iarnă, lunile care urmează sunt considerate aici un soi de respiro: suficient de animate cât să simți viața, dar nu atât de scumpe încât să te facă să numeri fiecare colón.
La capitolul cazare, diferențele sunt mari și trebuie știute dinainte. Un hotel bun, de 3–4 stele, în zonele turistice consacrate – Tamarindo, Jacó, Manuel Antonio – coboară acum la prețuri între 80 și 120 de dolari pe noapte pentru o cameră dublă, cu mic dejun inclus. Pensiunile și micile „cabinas”, conduse de familii locale, pot fi găsite și la 40–60 de dolari, curate, decente, cu aer condiționat și, uneori, cu hamac în curte. În schimb, resorturile de lux rămân la tarifele lor amețitoare, 300–500 de dolari pe noapte, pentru cei care caută izolare completă și servicii impecabile.
Mâncarea este, poate, cea mai plăcută surpriză pentru turistul atent la buget. În „soda” – restaurantele locale – un prânz complet, cu celebrul casado (orez, fasole, carne sau pește, salată și banane prăjite), costă între 6 și 9 dolari. În restaurantele mai cochete, frecventate de străini, nota urcă spre 15–20 de dolari de persoană, dar porțiile sunt generoase, iar peștele este prins, de multe ori, în aceeași dimineață. O bere locală sau un suc natural costă 2–3 dolari, iar cafeaua, mândria națională, rămâne surprinzător de ieftină și excelentă.
Transportul este un alt capitol unde Costa Rica îți testează răbdarea, dar îți protejează portofelul. Autobuzele sunt ieftine și dese: o cursă între orașe poate costa 5–10 dolari, chiar și pe distanțe de câteva ore. Mașinile de închiriat sunt însă mai scumpe decât în Europa – 50–70 de dolari pe zi pentru un model modest – la care se adaugă asigurări obligatorii și taxe locale. Mulți turiști descoperă rapid că nu prețul închirierii este problema, ci taxele ascunse, care pot dubla suma inițială afișată online.
Un detaliu care îi surprinde pe mulți sunt taxele de rezervație și acces. Parcurile naționale percep intrări între 10 și 18 dolari de persoană, iar pentru unele plaje sau cascade trebuie plătit separat, uneori chiar și parcarea. Tururile organizate – rafting, canopy, observare de balene sau țestoase – pornesc de la 50 de dolari și pot ajunge la 150, în funcție de durată și exclusivitate. Sunt bani, desigur, dar sunt reinvestiți în conservare și în comunitățile locale, iar asta se simte.
În final, Costa Rica rămâne o destinație care nu este nici ieftină, nici prohibitivă, ci corectă cu cei care știu să o citească. Dacă alegi perioada potrivită, dacă mănânci unde mănâncă localnicii și dacă te deplasezi ca ei, poți trăi bine, frumos și relativ accesibil. Iar când seara cade peste Pacific, cu un apus care pare pictat în fiecare zi de alt artist, uiți rapid de calcule și de facturi. Și înțelegi de ce aici se spune, simplu și convingător: Pura vida.
Noi, dragii mei, ne revedem vinerea viitoare, cu sănătate, în pace și siguranță. Doamne ajută!