Jurnalul.ro Cultură Film COVID-19: Cinefilii, îndemnați să lase un loc liber între ei în cinematografe 

COVID-19: Cinefilii, îndemnați să lase un loc liber între ei în cinematografe 

Capacitatea sălilor de cinema a fost redusă la jumătate pentru a evita răspândirea Covid-19. Chiar şi cei care merg la cinema împreună, primesc recomandarea să lase câte un scaun distanţă între ei.

„Siguranţa şi sănătatea clienţilor noştri este foarte importantă şi ne dorim să se simtă confortabili în locaţiile noastre. Ca măsuri de prevenţie, am urmat instrucţiunile oficiale şi bineînţeles am impus măsuri de igienă şi salubritate suplimentare.

Am mărit numărul de recipiente cu dezinfectant puse la dispoziţia personalului şi a publicului, sălile sunt curatate şi dezinfectate cu stricteţe, toaletele sunt dezinfectate mult mai des, iar zonele de tranzit sunt aerisite periodic. În plus, doar angajaţii sănatoşi se prezintă la program şi sunt instruiţi constant în legătură cu respectarea strictă a normelor de igienă.

Cât despre sălile de cinema, am limitat numarul de bilete vândute la maximum 95 per spectacol, lăsând în acelaşi timp câte un scaun liber între spectatori. Monitorizăm în mod constant situaţia din cinematografele noastre, din mall-urile în care avem locaţii prin intermediul managerilor operaţionali şi urmărim cu atenţie comunicarea oficială a autorităţilor.

Am respectat de la început normele şi suntem pregătiţi în continuare să urmăm întocmai instrucţiunile autorităţilor”,spune  Mădalina Pantucu, PR Coordinator din partea Cineplexx.

„În online sistemul aşa este gândit, să blocheze un scaun între spectatori. Da, chiar dacă sunt doi, este recomandat să lase un scaun liber între. Este acel spaţiu de 1 metru care se recomandă în situaţia actuală”, notează Mădalina Pantucu pentru MEDIAFAX.

„Este evindent că numărul de persoane care merg în locurile publice a scăzut peste tot în ţară în ultimele zile, situaţie valabilă şi în cazul cinematografelor. Pănă acum, nu a fost cazul să modificăm programul zilnic şi nu am anulat spectacole, pentru că cinefilii încă îşi doresc să iasă la film. Totuşi, dacp autorităţile impun măsuri extreme de prevenţie ne vom supune întocmai acestora”, a explicat Mădalina Pantucu, pentru MEDIAFAX.

Şi reprezentanţii reţelei Cinemax au explicat pentru MEDIAFAX faptul că sunt în legătură şi comunicare permanentă cu DSP (Directia de Sanatate Publică Bucureşti).

„Personalul nostru a fost instruit să urmeze un protocol strict în ceea ce priveşte procedurile de siguranţă a consumatorilor şi a propriei lor sănătăţi. Am luat măsuri imediat ce autorităţile naţionale au început să comunice pe această problemă.

Ne-am dublat eforturile în asigurarea unei curăţenii minuţioase şi am aplicat toate recomandările oferite de autorităţi până acum - de ex. curăţarea mânerelor uşilor cu dezinfectanţi de fiecare dată când se folosesc încăperile.

Echipele noastre de facility management curăţă toată suprafeţele cu dezinfectanţi de fiecare dată când se intră şi se iese din sălile de cinema. Sunt montate dispositive cu dezinfectant la casele de marcat si holuri, in folosul clientilor.

De asemenea, am plasat materiale informative pentru clienţii noştri la casierii, pe hol, la baie şi am distribuit recipiente cu dezinfectant pentru a fi folosite de fiecare client. O măsură proactivă pe care Cinemax o va lua zilele următoare este de a limita capacitatea fiecărei săli de cinema la maximum 50% din capacitatea totală pentru a elimina concentraţia mare de oameni într-un singur spaţiu, lăsând între rânduri unul neocupat.

Cinemax România fiind o prioritate să fim responsabili şi să ne protejăm clienţii în primul rând. Prin urmare, aplicăm în continuare toate protocoalele declarate de Ministerul Sănătăţii şi colabărăm strâns cu toată instituţiile publice pentru a asigura un mediu sigur pentru vizitatorii săi”, a arătat Claudia Gheorghe, Marketing Manager pentru Cinemax.

„Măsura de a înjumătăţi capacitatea sălilor care ar fi depşit numărul de 100 locuri, conform directivelor Guvernului României şi a instiuţiilor de Sănătate Publică au făcut să avem o scădere în admisiile înregistrate în ultimele zile, dar pentru noi primează siguranţa vizitatorilor noştri. În acestă idee, ne vom conforma oricărei decizii venite din partea autorităţilor responsabile”, spune Claudia Gheorghe pentru MEDIAFAX.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: cinefilii coronavirus
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri