Poliția Ilfov a fost sesizată duminică noaptea că pe o stradă din orașul Bragadiru se află o persoană căzută. Oamenii legii au constatat că este vorba de un bărbat ce prezintă urme de sânge pe haine.
La fața locului s-au deplasat două echipaje medicale, care i-au acordat primele îngrijiri victimei. Bărbatul a fost transportat la spital, ulterior fiind declarat decesul acestuia.
În urma activităților desfășurate, polițiștii orașului Bragadiru au identificat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, bănuit de comitera faptei.
Acesta s-a predat la Secția 19 Poliție din București, de unde a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov.
În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, urmărirea penală fiind în competența exclusivă a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.
(sursa: Mediafax)