Jurnalul.ro Ştiri Externe Dupa 10 ani de la moarte, unde este Saddam Hussein?

Dupa 10 ani de la moarte, unde este Saddam Hussein?

In orasul sau natal, Aouja, mauzoleul care adaposteste mormantul lui Saddam Hussein nu este decat un morman de beton si bare de fier, iar cosciugul fostului dictator e de negasit. In zorii zilei de 30 decembrie 2006, prima zi de Aid al-Adha, cea mai mare sarbatoare din calendarul musulman, omul care a condus ca un zbir timp de un sfert de secol, a fost spanzurat.

 

Celebrata printre siiti, executia lui a fost pentru sunniti, in special pentru cei din orasul sau, situat la 160 kilometri nord de Bagdat, o cumplita umilinta. Seicul Manaf Ali al-Nida, inalt demnitar irakian, inca mai pastreaza scrisoarea oficiala pe care el si familia lui a trebuit sa o semneze.

in document, apropiatii fostului presedinte se angajau sa-l ingroape imediat ce trupul neinsufletit ajunge la Aouja. Pe atunci, inca mai exista cavoul contruit de cel pe care multi il considera "dictator mult iubit" si care veneau sa ii aduca un omagiu. Astazi, din ceea ce a fost, candva, un edificiu bogat decorat au ramas niste ruine unde nu poti ajunge decat cu autorizatie speciala.

In jurul mauzoleului nu mai este nici mormantul fiilor dictatorului, Oudai si Qoussai, nici a nepotilor acestuia, ucisi in iulie 2003 de americani, nici cel al varului lor, "Ali Chimistul", condamnat de moarte de mii de kurzi. Hachd, care are grija de mauzoleu, spune ca totul a fost distrus de "aviatia irakiana", dupa ce miscarea Statul Islamic, care a ocupat Aouja in 2014, a postat tragatori pe acoperisul mauzoleumului.

Seicul al-Nida nu crede insa aceasta versiune, chiar daca nu mai stie nimic de Aouja de cand a fost nevoit sa paraseasca localitatea. "Mormantul a fost deschis, apoi dinamitat", sustine el. Chiar si dupa moarte, Sadddam Hussein continua sa agite spiritele. Cadavrul sau mai este inca la Aouja? A fost exhumat inainte de distrugerea mauzoleului? Cine l-a luat? Si cine stie unde se afla ramasitele pamentesti ale acestuia?

Hachd crede ca "osemintele se gasesc inca acolo". Sunt insa voci, potrivit carora fiica fostului dictator, Hala, ar fi venit cu un avion privat la Aouja, a luat ramasitele pamantesti ale acestuia si le-a dus in Iorgania", unde ea traieste in exil. "Imposibil", a comentat un profesor de universitate, care a refuzat sa-i fie divulgata identitatea. "Hala nu s-a intors niciodata in Irak", a asigurat el.

Cu toate acestea, cadavrul nu mai este la locul lui, adauga el. "A fost dus intr-un loc secret si nimeni nu stie cine l-a transportat si in ce directie". Cu exceptia membrilor familiei, apropiati care sunt inca tacuri precum mormintele.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri