Într-o lume în care vârtejul datoriilor se poate transforma în tornadă, se pune întrebarea: cât de departe trebuie să stai de fluxul banilor? În consecința regulilor de distanțare socială „injectate” în mentalul colectiv pe timp de pandemie, apare și întrebarea dacă ele trebuie aplicate și în relația cu creditul? Subiectul nu este deloc teoretic; dimpotrivă, se află pe lista priorităților decidenților din economie, mediul financiar-bancar fiind legat direct de stimulentele aplicate pentru ieșirea din criza pandemică. Banca Națională a României, cel mai credibil seismograf al măsurării tensiunilor de pe „piața banilor”, a abordat într-un seminar-dezbatere tema creșterii sănătoase a intermedierii financiare. Această „creștere sănătoasă” este sintetic dată de o dinamică a creditului neguvernamental peste rata creșterii economice. Guvernatorul BNR preciza în deschiderea seminarului că „nu dorim orice creștere a creditului”. Mugur Isărescu sublinia că Banca Centrală nu propune o stimulare a creditării spre zona „exuberanței iraționale”- sintagma lui Alan Greenspan - care „să se termine în explozia creditelor neperformante, acuze vehemente la adresa băncilor pentru comportament înșelător, pierderea încrederii între bancă și clienți și mulți, mulți pași înapoi în ceea ce privește intermedierea”. Am trăit acest coșmar și nu vrem să îl repetăm - avertiza guvernatorul Isărescu.
O radiografie a „creșterii și descreșterii” intermedierii financiare, cu dinamici oscilante în ultimele decenii, arată că odată cu dezvoltarea sistemului bancar și reducerea inflației după anul 2000, nivelul acesteia a ajuns la un spectaculos maxim de 40% din PIB în perioada „creditului cu buletinul” din anii 2008-2011. Liberalizarea totală a contului de capital după intrarea în UE a condus la explozia creditului relativ ieftin în valută, dar românii au descoperit efectele perverse ale riscului valutar, acum mai bine reglementat și ponderat prin economisirea internă. Criza financiară mondială și ajustările interne au redus intermedierea la un minim de 25,3 % din PIB în anul 2019, cu ușoară creștere în 2020, la 26,8% din PIB. Deși inflația și dobânzile sunt la niveluri record scăzute istoric, creditarea „merge încă destul de greu”, în opinia BNR.
Sunt băncile excesiv de prudente, sunt reglementările prudențiale excesive, prea stricte față de starea generală a economiei sau poate s-a avariat grav relația client-bancă? Seminarul-dezbatere desfășurat în cadrul neconvențional în Parcul cu Platani face parte dintr-un proces deliberativ la care sunt invitați reprezentanți ai Guvernului, ai Parlamentului, ai Fondului Național pentru IMM și ai altor instituții interesate. Un grup de lucru, condus de fostul viceguvernator Eugen Dijmărescu, va pune cap la cap o serie de propuneri din diferite domenii - educaționale, legislative, administrative, tehnologice - care să permită răspunsuri corecte la problema plafonării intermedierii financiare din ultimii ani. Datele statistice anunță o reluare a creșterii economice, cu evaluări prudente din partea sistemului bancar. Este evident că o consolidare a creșterii și recuperarea avântului din perioada antepandemie depind de o creștere sănătoasă a intermedierii financiare, pentru ca economia reală să acceseze mai ușor credite avantajoase.
Statele sunt dispuse să angajeze credite în ritm debordant, infuzia de bani fiind stimulată de planuri ambițioase pentru recuperare și reziliență, dar nu apare deloc clară politica de achitare a datoriilor. Unii speră ca aceste „cocoașe” crescute din cauza pandemiei Covid-19 să fie anulate sau aruncate spre un viitor îndepărtat. Situația creditului neguvernamental, a relației client-bancă, este însă alta. Dacă s-ar transfera comportamentul guvernamental la acest nivel, evident se instaurează hazardul și haosul. De aceea este bine să aplicăm dictonul latin „Quod licet Jovi, non licet bovi”.