CSM Poli Iaşi şi Gaz Metan Mediaş au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, în Copou, într-un meci din etapa a doua a Ligii I de fotbal.
Acesta a fost primul punct cucerit de cele două formaţii, dar Poli şi Gaz Metan sunt singurele echipe care nu au marcat în acest campionat.
Ieşenii şi-au creat ocazii de gol prin Marius Chelaru (4, 60), Pedro Mendes (73), însă cea mai mare a fost ratată de Andrei Cristea (90+2), care a scăpat singur cu portarul Alexandru Greab, dar a tras lamentabil.
Pentru Gaz Metan, la care au jucat trei foşti echipării ai formaţiei ieşene, Ionuţ Voicu, Bojan Golubovic şi Milan Mitic, au ratat situaţii de gol Golubovic (36), Darius Olaru (45, 54 - bară), Ovidiu Bic (62) şi Cristian Danci (78).
CSM Poli Iaşi - Gaz Metan Mediaş 0-0, stadion "Emil Alexandrescu" - Iaşi
Arbitru: George Rădulescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare), Marius Cristian Marchidanu (Brăila); arbitru de rezervă: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi)
Observatori: Costin Ioan Toma (Piatra Neamţ) - CCA, Octavian Goga (Braşov) - LPF
www.agerpres.ro