Jurnalul.ro Ştiri Observator Cu alcoolul, prin România

Cu alcoolul, prin România

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat de 31 de ani, cu cetățenie română și Republica Moldova, a încercat să treacă pe la Vama Albița cu peste 130 de litri de băuturi alcoolice fără să le declare. El ar fi vrut să ajungă cu alcoolul în Italia, dar a fost oprit de vameșii români și moldoveni.

Echipa comună de control de la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră, ascunsă în compartimentul de marfă și în motorul unui autocar care avea ca destinație Italia, cantitatea de aproximativ 138 de litri de băuturi alcoolice.

Autocarul era condus spre România de un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani, șofer pe cursa regulată R. Moldova-Italia.

Vameșii au făcut un control amănunțit asupra autocarului și asupra pasagerilor și astfel au descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în diferite locuri din compartimentul de marfă și în compartimentul motor al autocarului, cantitatea totală de 137,5 litri de băuturi alcoolice (vin, alcool și vin spumant), diferite mărci, de proveniență Republica Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii tuturor bunurilor accizabile descoperite, iar șoferul autocarului a fost amendat cu 5.000 lei. De asemenea, autocarul a fost reținut până la plata amenzii.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: alcool frontieră
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri