Jurnalul.ro Special Anchete Cu o criză politică fără precedent, Ludovic Orban a constatat că se scorojesc pereții la Casa Poporului

Cu o criză politică fără precedent, Ludovic Orban a constatat că se scorojesc pereții la Casa Poporului

de Ion Alexandru    |   

În plină criză politică și guvernamentală, Camera Deputaților, condusă de liderul PNL, Ludovic Orban, s-a apucat de reparații. Aproape 400.000 de euro va cheltui instituția, pentru refacerea elementelor decorative de pe holurile Corpului A2, din incinta Palatului Parlamentului. Este vorba despre tavane, pereți, elementele din lemn și înlocuirea mochetei. Compania contractată să execute aceste lucrări este aceeași care a livrat, în mai multe rânduri, mobilier pentru Palatul Cotroceni, de când Klaus Iohannis a recâștigat al doilea mandat de președinte al României.

 

Camera Inferioară a Parlamentului a contractat, la începutul acestei luni, lucrări de reparații curente în spațiile din interiorul Palatului Parlamentului, pentru refacerea finisajelor spațiilor denumite drept monumentale, care fac parte din categoria galerii sau holuri, amplasate în Corpul A2, cota + 25,50, din Casa Poporului.

Conform caietului de sarcini care însoțește documentația de atribuire, publicată de Camera Deputaților pe portalul SICAp (Sistemul Informatic Centralizat al Achizițiilor Publice), spațiile care urmează să fie supuse procesului de reparații au funcțiunea de holuri de tranzit al fluxurilor de persoane, în special de invitați. Iar, potrivit documentului citat, în aceste zone, compozițiile de pe pereți și plafoane au fost executate cu vopsea decorativă mată, elementele decorative au fost realizate din ipsos, iar pereții au fost placați cu lambriuri din lemn de stejat. Numai că, în prezent, elementele de finisaj prezintă degradări produse de durata de exploatare și este necesar a se readuce aceste finisaje ale spațiilor respective la aspectul și la valoarea lor inițială.

 

Costul final – 400.000 de euro

 

În data de 2 septembrie 2021, autoritatea contractantă a organizat o procedură simplificată de atribuire a contractului de lucrări, și nu o licitație deschisă. În cele din urmă, a fost declarată și oferta câștigătoare, mai exact cea depusă de către compania SC Ovo Design Furniture SRL, cu care a și fost încheiat, la doar o zi după izbucnirea crizei politice legate de demiterea de către Florin Cîțu a ministrului USR al Justiției, Stelian Ion, contractul nr, 8/612/2021, în valoare de 1.626.828,76 lei fără TVA, respectiv de 1.937.116.2 lei cu TVA inclusă (395.400 de euro).

Pentru acești bani, firma contractată trebuie să realizeze lucrări de reparații locale de finisaje, respectiv la stratul de tencuială deteriorate, completarea profilelor decorative din ipsos, reparații la pereți și tavane, prin refacerea vopsitoriei în aceste spații, reparații la elementele din lemn, revizuirea și lăcuirea ușilor și a lambriurilor din lemn, desfacerea și înlocuirea mochetei existente, cu repararea stratului suport.

Camera Deputaților a impus un termen de execuție de maximum 75 de zile calendaristice de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, dar nu mai târziu de data de 5 decembrie 2021. Iar Ovo Design Furniture SRl are obligația de a demara lucrările în termen de maximum 72 de ore după primirea ordinului de începere a lucrărilor, ordin emis de beneficiar, și de a finaliza lucrările în termenul stabilit. Garanția oferită lucrărilor este de cinci ani, conform documentului citat.

 

Firma contractată, aceeași care a dotat, timp de mai multe sezoane, cu mobilier Palatul Cotroceni

 

SC Ovo Design Furniture SRL, compania care va realiza aceste lucrări la Palatul Parlamentului, este, întâmplător sau nu, și furnizorul mobilierului contractat, în ultimii ani, de către Administrația Prezidențială. Firma a fost contractată, în noiembrie 2020, de către Președinție, tot fără licitație, pentru a livra mobilier de protocol la Palatul Cotroceni, în valoare de 55.262,5 euro cu TVA inclusă. Concret, au fost achiziționate două birouri din compoziție fixă sau semimobilă din lemn masiv, de fag sau paltin, în combinație cu panouri din lemn stratificat furniruit cu furnir natural. Achiziția a mai inclus și  două înălțătoare pentru pupitru, placate cu piele, la care s-au adăugat opt fotolii, dintre care patru cu perne detașabile pentru șezut cu material textil verde și alte patru cu material textile bej. De asemenea, s-au mai achiziționat 18 scaune, din care 12 sunt cu material textile verde, iar șase cu material textile bej. Contractul s-a închis cu zece măsuțe de protocol, din care patru sunt mese rotunde, patru sunt mese dreptunghiulare au alte două sunt mese ovale.

Anterior, în luna octombrie a anului 2018, tot SC Ovo Design Furniture Group SRL a mai livrat către Administrația Prezidențială alte două mese pentru convorbiri, patru măsuţe de protocol, opt scaune şi patru fotolii. Atunci, aceste piese au costat nici mai mult, nici mai puţin decât contravaloarea unui apartament cu două camere în Bucureşti – 67.700 de euro.

Compania de la care Preşedinţia a cumpărat aceste piese de mobilier, SC Ovo Design Furniture Group SRL, este o societate deţinută de un off-shore cu sediul în Cipru, Nicosia, pe nume Iforas Limited, reprezentată în România de o anume Mădălina Antoaneta Mişu. Căsuţa poştală controlează 99,9032 la sută din părţile sociale ale firmei româneşti, restul de 0,0968 la sută din capitalul social aparţinând unui anume Panait Niky Danielopol. Aceeaşi companie a dotat, în anul 2012, şi sediul Curţii Constituţionale cu mobilier şi elemente de plastică arhitecturală, pentru amenajarea sălii de şedinţe, în valoare de 470.000 de lei fără TVA. Şi în acest caz, a fost livrată o masă impunătoare de prezidiu, prevăzută cu inserţii din piele naturală, dispuse în câmpuri radiale, ce delimitează prin ştanţare decorativă cu o foiţă de aur spaţiile de lucru pentru fiecare membru al CCR.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri