Augustin Buzura a trăit, copil fiind, în Maramureș, sub teroarea dușmanilor care mutaseră granițele Ardealului de Nord. A auzit bubuiturile tunurilor sovietice care nu i-au prevestit eliberarea, găsită totuși într-o bibliotecă parohială ascunsă în podul casei. Medicul Buzura și-a vindecat pacienții, dar și propriul suflet cu scrieri care spuneau adevăruri în ani când metaforele purtau înainte fiorul literaturii. A avut încă o speranță și o fereastră de normalitate la Institutul Cultural Român subjugat apoi de intelectualii lui Băsescu, mâncați de o rugină antinațională poleită cu false valori europene. Îi rămăsese revista Cultura, o insulă anormală de normalitate în hazardul moral instaurat de copiii revoluției pervertiți rapid în comerțul cu tot râul, ramul rămas de la Ceaușescu.
Domnul Buzura este mâhnit în fibra dumnealui de intelectual de esență pură pentru moartea revistei, răpusă de legi cretine și dezinteres oficial.
Constată cu umor negru că românilor le reușesc de minune începuturile și înmormântările. Editorialul de final al Culturii, revistă îngropată nu doar simbolic de bilanțul crud al contabilității chiar de Ziua Culturii Naționale, îl puteți citi și pe jurnalul.ro. Este un mic gest de solidaritate profesională cu scriitorul Augustin Buzura, care profesează și gazetăria fără compromisuri de 55 de ani. Poate puneți astăzi o floare la bustul lui Eminescu sau, și mai lesne, deschideți o carte a POETULUI NAȚIONAL. Așa există șanse ca revista Cultura să renască. Undeva, cândva...