Jurnalul.ro Timp liber Casa Cum alegi un topper de saltea – 4 sfaturi de cumpărare

Cum alegi un topper de saltea – 4 sfaturi de cumpărare

Dacă nu te mai bucuri de un somn odihnitor și vrei să aduci un plus de confort patului tău, nu te grăbi să investești într-o saltea nouă. Un topper te poate ajuta să-ți îmbunătățești calitatea somnului, fără să faci o cheltuială mare. Ce este acesta? Un strat de tip suport care se așază peste saltea, pentru a-i oferi confort sporit și protecție.

Fie că patul tău nu este suficient de moale sau dormi pe o canapea care îți dă mereu dureri de spate, un topper este ceea ce cauți. Mai subțire sau mai gros, cu husă detașabilă sau fără, din spumă poliuretanică, fibre elastice sau latex, caracteristicile unui topper diferă. Află din rândurile de mai jos patru sfaturi de cumpărare ca să faci alegerea potrivită.

 

  1. Verifică materialul

Unele dintre cele mai întâlnite toppere sunt cele din spumă poliuretanică și spumă cu memorie. Amândouă permit o bună circulație a aerului, astfel că transpirația este redusă în mod considerabil. Pe lângă faptul că asigură o temperatură optimă a spațiului de dormit, aceste materiale oferă și un suport excelent întregului corp (cap, gât, trunchi, șolduri, picioare).

Stratul de spumă cu memorie se adaptează formei corpului tău, distribuie uniform greutatea și favorizează relaxarea mușchilor. Un astfel de topper este alegerea potrivită, indiferent de poziția ta de somn.

 

  1. Atenție la dimensiuni

Nu pleca la cumpărături fără să știi ce dimensiune îți trebuie pentru topper. Nimic mai simplu! Ia ruleta și măsoară mărimea saltelei. Așa cum acestea au dimensiuni diferite în funcție de tipul patului, fie el King Size sau de o singură persoană, la fel se întâmplă și în cazul topperelor. 

Nu îți face griji! Găsești toppere de 180x200 cm, dacă te bucuri de un spațiu mare de dormit, dar și toppere de 90x200 cm, totul în funcție de mărimile saltelei tale.

 

  1. Alege grosimea

Nu toate topperele au aceeași înălțime; unele sunt mai subțiri, altele mai groase. Pot avea 2-3 cm sau peste 10 cm. Deci, pe care îl cumperi? Este recomandat ca alegerea să fie făcută în funcție de greutatea corporală. La peste 100 de kg poate fi ales un topper de 10 cm. Dacă din contră, persoana cântărește puțin sau este vorba despre un copil ori de un adolescent, optează pentru un topper de 3 cm. 

O alegere de luat în calcul sunt topperele de 5-7 cm. Ele oferă un suport excelent, fiind potrivite în cazul unei saltele cu fermitate ridicată. De asemenea, dacă știi că salteaua pe care o ai este una uzată, pe care nu o vei schimba curând, optează tot pentru un topper mai gros.

 

  1. Ești sensibil la acarieni?

Nu puține sunt persoanele, copii și adulți deopotrivă, care suferă de alergie la acarienii din praful de casă. Prea mici pentru a fi văzuți cu ochiul uman, aceste vietăți trăiesc în patul nostru, în saltele și perne. Dacă ești sensibil la acarieni, contactul cu ei în fiecare noapte poate deveni supărător.

Este bine să știi că există toppere care au proprietăți hipoalergenice, deci îți oferă protecție împotriva acarienilor. Unele dintre aceste modele au husă detașabilă care poate fi spălată cu ușurință ori la nevoie. 

 

Ca să nu te mai confrunți cu durerile de gât și spate atunci când te trezești sau să te simți obosit, deși ziua nici nu a început, alege un topper potrivit cu cerințele tale. Fii atent la toate caracteristicile produsului și adresează întrebări persoanei din magazin, pentru ca în final să te bucuri de un somn odihnitor.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri