Războiul plagiatelor nu a-nceput în România, în anul 2012, ci în țările din vestul Europei, apoi s-a extins. Urmărind evoluția cazurilor de acuzații de plagiat la nivel înalt, constatăm că toate au același traseu: un blogger anonim a publicat acuzația de plagiat, pe care a preluat-o revista „Nature”, apoi s-a propagat în toată presa internațională și s-a cerut demisia personalității care deja era acuzată de furt, deci de corupție, la nivel internațional. Presa din România a preluat, la început, scandalurile din media internațională, apoi s-au speializat în analiza plagiatului mai mulți jurnaiști care au citit și au memorat sute de texte lungi de sute de pagini, identificând plagiatul chiar și în notele de subsol.
Pe 1 martie 2011, ministrul german al apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, a demisionat, după ce Universitatea Bayreuth i-a retras titlul de doctor, pentru plagiat. Tot în 2011, Universitatea Heidelberg i-a retras titlul de doctor, pentru plagiat, eurodeputatului liberal german Silvana Koch-Mehrin, vicepreşedinte, la vremea respectivă, al Parlamentului European. Doi ani mai târziu, pe 9 februarie 2013, ministrul german al Educatiei, Annette Schavan, a demisionat, la câteva zile dupa ce Universitatea din Dusseldorf i-a restras titlul de doctor, pentru plagiat. A urmat preşedintele Bundestagului, Norbert Lammert. Preşedinte al Camerei inferioare a Parlamentului de la Berlin, devenit doctor în Ştiinţe Sociale al Universităţii Bochum, în 1975, el a fost și cel care, la începutul lui 2011, tocmai îl critica dur pe ministrul apărării, Guttenberg, acuzat de plagiat.
Vânătorul de plagiate are o memorie gigantică
Totul a plecat de la un blogger „anonim”, care se prezintă totuși cu numele Robert Schmidt. Supranumit și „Vânătorul de plagiate”, bloggerul german „a identificat peste 20 de ipostaze îndoielnice în care Lammert a citat fie eronat, fie deloc, din lucrările consultate, apelând la copieri deghizate şi repovestiri” - este explicația dată de presa din întreaga lume, aproape identic, în acest caz, dar și în toate celelalte. Nu se știe cum a identificat bloggerul german situațiile de plagiat din tezele de doctorat ale celor mai importanți oameni ai lumii, dar toate au avut cam același traseu ulterior: s-a cerut demisia tuturor celor acuzați de plagiat, în baza identificării unor similitudini din tezele de doctorat, chiar dacă era vorba despre citare „incorectă”, dar școala doctorală permitea acel sistem de citare, la momentul susținerii tezei, sau chiar dacă unele idei sau pasaje sunt asemănătoare cu altele, din alte lucrări publicate anterior. Bloggerul a citit și a memorat integral sute de mii de pagini din tezele de doctorat și lucrările în care a identificat similitudinile, chiar dacă acestea sunt din domenii de cercetare diferite. La fel au procedat apoi și jurnaliștii care s-au specializat în identificarea plagiatelor. Cel puțin, așa declară toți aceștia. În cazul ministrului german al Educației, Annette Schavan, bloggerul a identificat 92 de paragrafe „suspecte”, în cele 350 de pagini ale tezei.
Povestea continuă în Europa
Pe 28 septembrie 2015, ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, era acuzată de plagiat, de către același blogger anonim. Plagiatul a fost publicat pe website-ul VroniPlag Wiki, unde se arată că au fost identificate „elemente de plagiat în 27 din cele 62 de pagini ale disertației Ursulei von der Leyen din 1990”. Cazul a fost preluat din nou de presa internațională și i s-a cerut demisia. Von der Leyen, membră a partidului de centru-dreapta CDU al cancelarului Angela Merkel, a cerut Universității de Medicină din Hanovra să-i fie reevaluată lucrarea de către o comisie „expertă și neutră”. Anul trecut, Ursula von der Leyen a devenit președintele Comisiei Europene, iar scandalul plagiatului în cazul ei a fost reluat. Și alte țări europene și-au pierdut politicieni importanți, pe bază de plagiat identificat de același blogger anonim, preluat de revista „Nature”, apoi de toată presa internațională. Cel mai relevant caz este al președintelui maghiar Pal Schmitt, care a demisionat din funcție, în aprilie 2012, după acuzația de plagiat.
În timp ce liderii europeni dispar prin metoda „plagiatul”, despre care se poate spune că a fost „plagiată” și „autoplagiată” cu fiecare nou caz, având aceeași metodă de propagare, sunt încă mulți care consideră că subiectul nu este important și mai ales nu avem motive să contestăm ceva ce a fost contestat de un blogger anonim.
Între timp, în România...
Anul 2011 a adus Legea Educației asumată de Guvernul Boc, ministrul Educației fiind atunci Daniel Funeriu. Ministrul Educaţiei din Cabinetul Boc, Ioan Mang, a demisionat, în mai 2012, după ce a fost acuzat de plagiat. Primul caz răsunător a fost, însă, premierul Victor Ponta, al cărui coordonator de doctorat fusese premierul Adrian Năstase, teza fiind susținută la Facultatea de Drept a Universității din București, în 2003. Dar Ponta n-a demisionat. Pe 12 martie 2013, New York Times titra: „Ponta, politicianul european acuzat de plagiat care nu a demisionat”, după ce a fost acuzat de plagiat, de același „Vânător de plagiate”, iar presa internațională și cea din România au preluat subiectul cu tot cu titlu, cerând să se facă „dreptate”. La fel ca în toate celelalte cazuri, subiectul a fost preluat de la bloggerul anonim mai întâi de revista „Nature”. Dar au urmat și alții, din toate „taberele”. Cel mai răsunător a fost cazul ministrului de Interne, Petre Tobă, acuzat în același fel de plagiat, în iulie 2016, iar demisia lui a fost cerută chiar de colegul său, Mircea Dumitru, ministrul Educației din acea perioadă, care amenințat că va demisiona el, dacă nu este demis ministrul de Interne. Au urmat scandaluri legate de alți politicieni celebri și au fost demiși generali din SRI și MAI, iar scandalul a ajuns astăzi la Academia de Poliție, lider „de audiență” fiind chestorul Bogdan Despescu, acuzat de plagiat luna trecută, imediat după ce a fost numit secretar de stat în MAI, practic, numărul doi în Ministerul de Interne.
Pentru că nici Despescu nu a demisionat, cinci ONG-uri îi cer de urgență să renunțe la funcție, conform procedurii internaționale din mediul online.
Au memorat tot, dar n-au înțeles subiectul și domeniul de cercetare
În mod surprinzător, fostul secretar general al Serviciului Român de Informații, Dumitru Dumbravă, scos din sistem după acuzația de plagiat, în august 2018, are o teză de doctorat anulată pentru plagiat, în care prezintă situația atacurilor unor mișcări precum Anonymus sau Occupy asupra tuturor statelor lumii. Teza nu a fost secretizată, deși apar nume de persoane și de companii, într-o analiză specifică pentru activitatea SRI. Plagiatul a fost declarat în baza fragmentelor de text folosite ca suport științific pentru a fundamenta nevoia unei legislații clare a Internetului. Subiectul tezei nu este securitatea cibernetică în sine, așa cum au scris jurnaliștii care au citit teza și au memorat-o, identificând astfel similitudinile, ci despre legislație. Partea legată de „cyber security” este doar baza de la care Dumbravă, specialist în Drept, pornește pentru a explica nevoia unui cadru legislativ adecvat, în apărarea instituțiilor statului și chiar a firmelor și a persoanelor fizice de atacurile infractorilor Internetului. Dar autorul tezei nu s-a erijat în expert în IT, nici măcar în securitate cibernetică, ci a fundamentat nevoia de cadru legislativ, pornind de la cercetările deja făcute în celelalte domenii, în care nu este expert. Totuși, a doua comisie de evaluare a avut altă părere. Teza poate fi citită integral la Biblioteca Națională a României, iar raportul se poate descărca de pe site-ul Academiei Naționale de Informații.