Aceste preocupări se intensifică pe măsură ce se apropie două etape importante: reuniunea din 24 februarie de la Washington privind Coridorul Vertical și termenul limită de 1 martie până la care statele membre trebuie să își prezinte Comisiei Europene planurile naționale pentru diversificarea aprovizionării. Rămâne de văzut dacă cele 27 de țări ale blocului vor avea timp în următoarele săptămâni să elaboreze planuri pentru eliminarea treptată a gazelor rusești sau dacă vor solicita o prelungire.
Totuși, într-un moment în care importurile prin gazoductul TurkStream către Europa se află la niveluri istorice, închizându-se anul trecut la 18 miliarde de metri cubi (+8,3%), tendința continuând, așa cum a remarcat Standard & Poor's Global ( S&P Global), mai mulți analiști observă lacune în Regulamentul european, care, atâta timp cât acestea persistă, gazul rusesc va continua să-și găsească drumul către piața europeană, pur și simplu cu o etichetă diferită, potrivit unei analize publicat de energypress.gr.
Îngrijorările sunt alimentate și de faptul că Ucraina continuă să își acopere majoritatea nevoilor cu gaz rusesc, pe care îl importă pe rute indirecte, cum ar fi din Ungaria și Slovacia, cantități care, în practică, sunt în marea majoritate rusești și trec prin sistemul european.
Ucraina, aprovizionată în continuare cu gaz rusesc
Conform datelor recente de la compania specializată în servicii energetice Expro Group Holdings NV, în 2025 Ucraina și-a acoperit aproape toate nevoile din țările menționate anterior și, într-o măsură mai mică, din Moldova și România. Raportul relevant, publicat la începutul lunii ianuarie, arată că:
- 45,5% din importuri au venit prin Ungaria
- Prin Slovacia, 20,5%
- Prin Polonia, 32,5%
- Și prin Coridorul Vertical, adică ruta prin Grecia, 1,5%
La această contradicție, a unei țări care, deși se află în război cu o alta, continuă să fie aprovizionată, chiar și indirect, cu gazele naturale ale acesteia din urmă - evident din motive legate direct de cost - se adaugă îngrijorări legate de „ușile din spate” lăsate de noul cadru european în ceea ce privește continuarea fluxurilor rusești către blocul celor 27.
Cele cinci ferestre lăsate deschise pentru gazul rusesc
Aceste probleme sunt cunoscute Comisiei Europene și sunt consemnate atât în publicații media precum EUobserver, cât și în declarațiile analiștilor din domeniul energiei, precum Martin Vladimirov de la Centrul pentru Studiul Democrației, care rezumă problema în cinci „ferestre” principale deschise:
1.Pariul de a înlocui 15 miliarde de metri cubi din TurkStream
În Europa de Sud-Est, aproximativ 15 miliarde de metri cubi (mmc) de gaze rusești continuă să curgă prin a doua linie a TurkStream: 4-5 miliarde metric cubi merg către Balcanii de Vest, 3 miliarde metri cubi sunt consumate de Grecia, iar restul de 7 miliarde metri cubi sunt direcționate către Bulgaria, România și Ungaria. Implementarea noului Regulament depinde de înlocuirea completă a acestor fluxuri până în noiembrie 2027, indiferent de rută. Aceasta înseamnă nu doar încheierea masivă, ci și rapidă a acordurilor GNL pe termen lung, ceea ce, la rândul său, presupune eliminarea oricăror obstacole de reglementare, cum ar fi cele ale Coridorului Vertical și prețuri competitive ale contractelor. O întrebare aici este dacă decizia Curții Europene de Justiție privind recursul pe care Ungaria intenționează să îl depună – principalul furnizor actual al Ucrainei – va fi emisă înainte de interdicția definitivă a fluxurilor rusești din noiembrie 2027.
2. „Ușa de ieșire” a clauzei de securitate
Regulamentul permite o excepție temporară de la interdicția definitivă privind fluxurile de energie rusești în cazul în care securitatea energetică a unui stat membru este în pericol grav. Din septembrie 2027, statele membre pot invoca această clauză pentru a amâna implementarea măsurii, ceea ce, într-un fel, deschide calea pentru o posibilă „ocolire” politică a interdicției, dacă țara care utilizează măsura intenționează să o submineze.
3. Planuri naționale: Termenul limită de 1 martie
Până la 1 martie 2026, fiecare stat membru trebuie să fi prezentat Comisiei Europene un plan național de eliminare treptată, cu pași clari pentru reducerea dependenței de gazul rusesc. În Grecia, de exemplu, planul pe care Ministerul Energiei și Resurselor Naturale este chemat să îl pregătească privește înlocuirea a 44,6% din totalul importurilor grecești, la fel de mult ca gazul rusesc care a trecut prin poarta Sidirokastro anul trecut (date DESFA). Întârzierile sau implementarea incompletă a celor 27 de planuri naționale ar putea încetini întregul proces, estimează experții.
4. „Camuflaj” prin Turcia și Azerbaidjan
Mărfurile declarate ca fiind „azere” sau „turcești” pot conține, de fapt, gaz rusesc. Regulamentul impune o autorizare prealabilă pentru toate importurile în UE, dar punerea sa în aplicare în practică rămâne neclară. Trasabilitatea este dificilă, iar autoritățile vamale nu dispun de instrumente complete de verificare, ceea ce nu lasă comercianții să aibă posibilitatea de a dezvălui originea.
5. „Zona gri” a Balcanilor de Vest
O altă problemă se referă la gazele importate în Serbia „pentru uz intern” și care ar putea fi revândute către țări ale UE, precum Ungaria sau Slovacia, reimportându-se efectiv pe piața europeană. Balcanii de Vest absorb în prezent 4-5 miliarde de metri cubi din fluxurile rusești către sud-estul Europei, iar estimările arată că aceste fluxuri vor continua.