x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Șantierul Naval Damen Mangalia ar putea fi preluat de companiile MSC Shipmanagement și colosul industrial german Rheinmetall

Șantierul Naval Damen Mangalia ar putea fi preluat de companiile MSC Shipmanagement și colosul industrial german Rheinmetall

de Diana Scarlat    |    05 Mar 2026   •   00:05
Șantierul Naval Damen Mangalia ar putea fi preluat de companiile MSC Shipmanagement și colosul industrial german Rheinmetall
Sursa foto: agerpres/MSC și Rheinmetall, interes pentru Șantierul Naval Damen Mangalia

După mult timp de așteptare a unei soluții din partea Ministerului Economiei, Șantierul Naval Damen Mangalia ar putea reîncepe activitatea, printr-o colaborare cu firmele internaționale MSC și Rheinmetall, ale căror delegații au participat, ieri, la discuții cu administratorul de insolvență și cu reprezentanți ai statului român.

Ministrul Economiei, Irineu Darău, nu a participat la această întâlnire. O delegație comună a celor două companii au vizitat șantierul, ieri, pentru a verifica inclusiv platformele de lucru, utilajele și capacitatea de producție a șantierului. Laurențiu Gobeajă, președintele Sindicatului Navalistul de pe platforma Damen Mangalia, consideră că vizita a fost de bun augur și o revenire la producție depinde acum de parteneriatul care s-ar putea semna cu cele două companii. În prezent, pe șantier lucrează 1.035 de angajați, mai mulți decât în vara anului trecut, în urma unor contracte care au fost semnate recent și pentru care s-au mai făcut angajări.

Unitatea de producție și reparații navale a șantierului de la Mangalia a fost vizitată de o echipă a două dintre cele mai importante companii care ar putea resuscita producția. Reprezentanții MSC și Rheinmetall au mers pe șantierul naval împreună cu reprezentanți ai filialei românești a Rheinmetall Automecanica SRL, cu o echipă de avocați și un reprezentant al companiei de audit KPMG.

„Sperăm ca vizita investitorilor de astăzi să fie de bun augur și să nu se rezume doar la o simplă prezență în șantier. După această vizită, care poate reprezenta o etapă în dezvoltarea unei colaborări, este necesar să se concretizeze un acord. Trebuie pusă în aplicare o formă clară de parteneriat, fie printr-un contract de asociere, prin vânzarea businessului sau printr-o altă modalitate legală”, a explicat, pentru Jurnalul, Laurențiu Gobeajă, liderul sindicatului.

Pentru 23 martie este convocată Adunarea Creditorilor DAMa, având un punct unic pe ordinea de zi, aprobarea Planului de reorganizare al societății DAMEN SHIPYARDS MANGALIA SA nr. 47/03.03.2026, în conformitate cu prevederile art. 137-139 din Legea nr. 85/2014, întocmit de administratorul judiciar CITR SPRL. Liderul de sindicat mai spune că scopul vizitei este clar, dar rămâne de văzut cum și când se va încheia un parteneriat.

„Nu este prima vizită a unor investitori interesați. Important este ca aceste demersuri să se materializeze prin semnarea unor contracte majore, care să asigure capital de lucru, venituri constante și perspective solide pe termen mediu și lung”, a mai explicat sindicalistul.

 

Companiile au deja activitate în România

Cele două mari companii au deja activitate în România - MSC Crewing Services are activitate în Constanța, ocupându-se cu angajarea marinarilor români, iar Rheinmetall construiește o fabrică de pulberi pentru muniție, la Victoria Brașov.

MSC Shipmanagement Limited Limassol și-a exprimat intenția de a prelua administrarea și de a opera pe șantierul naval de la Mangalia de pe 20 aprilie anul trecut, când CEO-ul companiei a transmis o scrisoare către premierul Marcel Ciolacu și către Ilie Bolojan care era președintele interimar al României. MSC și-a declarat, încă de atunci, intenția de a dezvolta activitatea șantierului și de a angaja personal local, contribuind la creșterea gradului de ocupare a forței de muncă din zonă. 

Pe de altă parte, colosul industrial german Rheinmetall, cu activitate în domeniul industriei de apărare, și-a anunțat intenția de a prelua șantierul tot anul trecut, în luna octombrie. Compania a cumpărat un șantier naval în Germania, în septembrie 2025. Discuțiile cu această companie sunt în stadiu avansat, pentru preluarea șantierului de la Mangalia, conform unei declarații recente a ministrului Apărării, Radu Miruță, fost ministru al Economiei.

La întâlnirea cu reprezentanții companiilor care ar putea prelua șantierul naval au participat și  CITR, casa de insolvență care-l administrează, după ce, pe 19 iunie 2024, Damen Shipyards Mangalia a intrat în insolvență, la solicitarea companiei-mamă, Damen Holding B.V., CITR fiind numit administrator judiciar provizoriu. 

 

Se pot lua bani prin programul SAFE (Security Action for Europe)

Anul trecut, în luna noiembrie, fostul ministru al Economiei, Radu Miruță, anunța că activitatea de pe șantierul naval de la Mangalia s-ar putea relua printr-un program european de finanțare a producției pentru apărare, dacă Ministerul Economiei depune proiecte pentru a atrage fondurile. Ministrul a menționat șantierul pe lista posibilelor companii care ar urma să beneficieze de acești bani, dar șeful sindicatului spunea atunci că pentru a se putea face producție este nevoie mai întâi de oameni - specialiști care să fie angajați suplimentar, în următoarea perioadă -, pentru a se putea repune în funcțiune halele care acum sunt în conservare. 

În acel moment, mai mult de jumătate din șantier era închis, iar din peste 3.000 de angajați, câți erau acum trei ani, se lucra cu mai puțin de 1.000, drepturile salariale nefiind plătite integral de un an. Acum lucrează pe șantier 1.035 de salariați.

Instrumentul SAFE (Security Action for Europe) este un mecanism financiar temporar al Uniunii Europene, cu un buget de 150 de miliarde de euro, sub formă de împrumuturi, pentru care 19 state membre, inclusiv România, și-au exprimat interesul. Pentru a absorbi aceste fonduri, e nevoie de proiecte eligibile pentru finanțare, în producția din domeniul apărării, iar șantierul naval de la Mangalia ar fi o oportunitate pentru astfel de proiecte. Participarea la programul SAFE are trei componente: apărare, bugetară și de infrastructură. Finanțarea nu asigură fonduri nerambursabile, ci un împrumut cu dobândă mică (de 3%), prin SAFE, dar statul român ar putea să asigure o producție care să aducă valoare adăugată mare, cu un bun raport calitate-preț.

×
Parteneri